PocketBook Touch Lux 3 – un e-book reader „de lux” la preţ decent [REVIEW]

17.06.2017
PocketBook Touch Lux 3 - un e-book reader „de lux” la preţ decent [REVIEW]
DESIGN, ECRAN ŞI HARDWARE

După ce am testat excelentul model de e-reader Bookeen Cybook Muse FrontLight, mi s-a dezvoltat şi mai mult apetitul pentru lecturi pe astfel de dispozitive. Îmi place să citesc cărţile în formatul lor tradiţional, dar experienţa devine neplăcută atunci când acestea au foarte multe pagini şi coperţile sunt solide. Când ajungi la jumătatea lor trebuie sa depui un efort constant pentru a le ţine deschise. Cu e-readerele dispare această neplăcere. Următorul dispozitiv primit la teste a fost PocketBook Touch Lux 3, un model performant, care poate rivaliza cu ofertele mai scumpe de la liderul pieţei, Amazon, dar vine cu un preţ decent.

 

DESIGN

 

Modelul testat are partea frontală gri, iar spatele este acoperit cu o suprafaţă neagră mată care oferă o priză foarte bună pentru mână. Din păcate, amprentele sunt atrase ca un magnet de această suprafaţă, iar problema se agravează în zilele călduroase de vară. Din când în când trebuie să cureţi spatele dispozitivului cu un şerveţel umed. Pentru mine, un eBook reader bun este unul care include butoane hardware pentru trecerea de la o pagină la alta. Touch Lux 3 le are poziţionate pe o bandă din partea de jos, alături de alte două butoane: unul de Home şi altul pentru Menu. Acestea sunt realizate din acelaşi material fin, plăcut la atingere, din care este realizat capacul din spate. La o privire generală, PocketBook Touch Lux 3 pare mai bine construit chiar şi decât modelele high-end de la Amazon.

 

 

 

Pe marginea de sus, dispozitivul are două găuri care aparent nu au nicio funcţie. Nu am reuşit să îmi dau seama la ce folosesc, dar bănuiesc că sunt necesare pentru ataşarea unei huse de protecţie.

 

 

 

Butonul de On/Off, slotul pentru card microSD şi mufa microUSB sunt poziţionate pe marginea de jos. Mi-ar fi plăcut ca butonul de On/Off, pe care îl foloseşti de fiecare dată după ce ecranul intră în mod stand-by/aşteptare, să fie poziţionat pe una dintre marginile laterale, deoarece poziţia actuală nu este una chiar naturală. Mai mult, acest buton este foarte mic, iar din această cauză este greu de apăsat.

 

ECRAN ŞI HARDWARE

 

Modelul testat dispune de ecran e-ink Carta HD tactil cu diagonala de 6 inci, care oferă o rezoluţie de 1.024 x 758 pixeli. O caracteristică importantă a display-ului este iluminarea, realizată cu ajutorul unor LED-uri poziţionate în partea de jos a ecranului. Spre deosebire de alte modele, cu această funcţie pornită pe Touch Lux 3 ecranul este alb, curat, fără nuanţe de albastru sau galben. Astfel, acest model primeşte un punctaj foarte bun la capitolul implementare. 

 

În interior găsim un procesor de 1 GHz, 256 MB memorie RAM şi capacitate de stocare internă de 4 GB. Aceasta poate fi extinsă prin intermediul unui card microSD cu capacitate maximă de 32 GB. Bateria are o capacitate de 1.500 mAh. Greutatea dispozitivului, fără o husă de protecţie, este de 208 grame.

Părţi pozitive

Construcţie bazată pe materiale de calitate
Are butoane fizice pentru trecerea de la o pagină la alta
Funcţie de iluminare a ecranului bine implementată
Dispune de suport pentru Dropbox
Include slot pentru card microSD
Are o interfaţă reuşită

Părţi negative

Nu se împacă foarte bine cu formatul PDF
Butonul On/Off nu este poziţionat în cel mai potrivit loc
Magazinul de cărţi inclus se concentrează pe limbile germană şi rusă

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult