Samsung a anunţat Smart Bulb, becurile LED care pot fi controlate prin Bluetooth

Samsung a anunţat Smart Bulb, becurile LED care pot fi controlate prin Bluetooth

Samsung promovează de câţiva ani buni conceptul Smart Home, compania oferind o platformă software comună de interconectare şi câteva modele de frigidere, maşini de spălat şi alte tipuri de electrocasnice compatibile cu aceasta. Urmând exemplul celor de la Philips şi LG, care au păşit deja în acest domeniu, compania a anunţat şi primele sale becuri „inteligente”.

Spre deosebire de modelele Philips Hue şi LG Smart Lamp, care oferă conectivitate wireless, becul inteligent Smart Bulb de la Samsung este compatibil doar cu protocolul Bluetooth. Viitoarele produse din seria Smart Bulb vor putea fi controlate cu ajutorul unui telefon mobil, aplicaţia software urmând să faciliteze monitorizarea unui număr de cel mult 64 de becuri. Samsung afirmă că această metodă este mai ieftină şi mai uşor de utilizat de către persoanele non-tehnice deoarece nu necesită şi alte echipamente wireless adiţionale.

Cei mai pretenţioşi vor putea integra Samsung Smart Bulb într-un sistem de automatizare casnică prin intermediul unui hub central certificat ZigBee, producătorul neanunţând însă vreun produs propriu din aceasta categorie.

Folosind un sistem de iluminare cu LED-uri albe, becurile Smart Bulb de la Samsung permit ajustarea luminozităţii până la 10 procente din puterea maximă şi oferă posibilitatea controlării temperaturii culorii între 2700K şi 6500K. Aceste becuri vor putea fi înşurubate într-un fasung obişnuit, la fel ca becurile comune pe care le utilizăm astăzi, şi promit o durata de viaţă de 15.000 de ore, adică circa 10 ani de utilizare normală.

Noile becuri Smart Bulb abia au fost anunţate în cadrul expoziţiei Light + Building 2014 de la Frankfurt, în acest moment neexistând mai multe detalii despre varietate, disponibilitate sau preţ.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News