Samsung DA-E750, staţia audio cu amplificare pe lămpi, disponibilă în România

22.08.2012
Samsung DA-E750, staţia audio cu amplificare pe lămpi, disponibilă în România

Staţia audio de andocare Samsung DA-E750 a fost prezentată pentru prima dată la CES 2012, producătorul anunţând astăzi disponibilitatea ei şi pe teritoriul României.

Un produs care vizează consumatorii cu pretenţii, DA-E750 oferă un sistem de difuzoare stereo cu o putere de 2x20W şi un subwoofer cu o putere de 60W, ridicând astfel totalul puterii reale la 100W. Ceea ce este important pentru amatorii de muzică ascultată în condiţii cât mai bune este însă amplificatorul, care foloseşte lămpi electronice pentru etajul audio final, promiţând astfel o calitate superioară produselor similare bazate doar pe tranzistori.

Samsung DA-E750 este compatibil cu terminalele Apple şi Samsung prin implementarea suportului pentru tehnologiile AirPlay, respectiv AllShare, dar şi cu terminalele compatibile Bluetooth 3.0, inclusiv pentru cele care oferă suport pentru noul codec apt-X. În cazul în care utilizatorul doreşte să folosească staţia audio fără a apela la conexiuni radio, aceasta oferă un conector audio jack de 3,5mm pentru intrare, un conector USB, care permite redarea fişierelor MP3 sau WMA de pe un stick de memorie, şi conectori Wi-Fi şi Ethernet pentru streaming-ul din reţeaua locală. În mod evident, nu puteau lipsi conectorii de andocare şi încărcare, compatibil atât cu terminalele Apple cât şi cu cele Samsung.

Echipamentul audio Samsung are dimensiuni de 450 x 148 x 240mm şi o greutate de 8,6kg, carcasa elegantă fabricată din lemn fiind disponibilă în versiunile coloristice neagră şi maron închis.

Ceea ce nu sună tot atât de bine precum amplificatorul lăudat de producător este preţul de vânzare, Samsung DA-E750 având un preţ de listă de 2499 lei.

Samsung DA-E750, 100W într-o carcasă elegantă din lemn

Locaşul de andocare de pe spate şi conectorii Ethernet şi USB

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News