Următoarea generaţie Google Chromecast ar putea folosi un design exterior diferit

17.01.2017
Următoarea generaţie Google Chromecast ar putea folosi un design exterior diferit

Prezentat ca un simplu dongle inserat direct în portul HDMI, accesoriul Chromecast a crescut rapid în popularitate, fiind apreciat de utilizatori pentru modul extrem de simplu în care poţi reda conţinut de pe telefonul mobil direct pe ecranul televizorului.

Fără a lăsa prea multe indicii referitor la funcţionalitatea oferită, o nouă aplicaţie pentru brevet înaintată de Google arată un design exterior uşor modificat, care mută conectorul HDMI la capătul unui cablu nedetaşabil. Mai mult decât atât, dongle-ul inscripţionat cu logo-ul Chrome ar urma să includă şi un cablu de alimentare ataşat la celălalt capăt.

Dispozitivul rezultat ar urma să fie însă mult mai subţire decât cel din generaţia anterioară, putând fi strecurat mai uşor în spatele unui televizor fixat de perete.

Din păcate acordarea acestui brevet valabil începând cu data de 10 ianuarie 2017 nu garantează lansarea unui produs comercial având aceste caracteristici.

Aceasta nu este prima schimbare de design adusă accesoriului Chromecast, Google oferind încă din anul 2015 o versiune regândită a modelului din prima generaţie, având carcasă de forma unui disc şi conectorul HDMI mutat la capătul unui cablu scurt.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult