Xiaomi Amazfit, un nou smartwatch prevăzut cu receptor GPS

11.01.2017
Xiaomi Amazfit, un nou smartwatch prevăzut cu receptor GPS

Xiaomi a prezentat un nou smartwatch adresat pasionaţilor de activităţi sportive, prevăzut cu funcţie de poziţionare GPS şi oferit într-o carcasă rezistentă la praf şi umiditate, beneficiind de certificare IP67.

Xiaomi Amazfit

Potrivit Xiaomi, noul Amazfit este primul smartwatch echipat cu un senzor GPS găzduit pe un chip realizat folosind procesul de fabricaţie pe 28 nm, mai eficient din punct de vedere al consumului de energie decât soluţiile folosite în mod uzual cu dispozitive mobile.

Produs încadrat la gama premium, Xiaomi Amazfit dispune de un cadran realizat din material ceramic, rezistent la zgârieturi şi uzură. Pachetul include o curea cu lăţime 22 mm, care poate fi schimbată de utilizatori alegând din oferta de curele opţionale viu-colorate.

Informaţiile sunt afişate pe un ecran circular cu diametru 1.34”, suportând rezoluţia 320×300 pixeli. Dispozitivul include acumulator de 200 mAh, capabil să ofere până la 35 ore de utilizare având disponibil receptorul GPS, sau până la 11.6 zile de funcţionare dacă ne limităm la folosirea funcţiei pedometru.

La interior, dispozitivul găzduieşte o configuraţie cu procesor dual-core la 1.2 GHz şi 512MB memorie RAM, ajutată cu 4GB spaţiu de stocare, conectivitate Bluetooth 4.0 LE şi WiFi. Xiaomi Amazfit include şi un senzor pentru monitorizarea pulsului, vizibil pe capacul din spate.

Disponibil deja la precomandă cu preţul 145 euro (126.79 euro prin folosirea cuponului GBAMAZFIT), Xiaomi Amazfit este compatibil cu orice dispozitiv Android sau iOS echipat cu aplicaţia Mi Fit.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult