Xiaomi Redmi anunță Watch 3, Band 2 și Buds 4 Lite

29.12.2022
Xiaomi Redmi anunță Watch 3, Band 2 și Buds 4 Lite

Pregătind terenul pentru lansarea globală, Xiaomi completează oferta de accesorii Redmi pentru piața din China anunțând noile serii Watch 3, Band 2 și Buds 4 Lite.

Redmi Watch 3 va fi în cele din urmă disponibil și pentru cumpărătorii europeni. Noul smartwatch vine cu ecran pătrat de 1.75 inch și 341 PPI densitate de afișare, capabil să atingă o luminozitate maximă de 600 nits. Urmând actualele tendințe observate în piața smartphone, accesoriul are margini plate și oferă un singur buton fizic. Printre dotări se numără și funcționalitatea Always-On Display, asigurând afișarea permanentă a informațiilor esențiale.

Promițând până la 12 zile de funcționare cu o singură încărcare a bateriei, Redmi Watch 3 include funcții precum monitorizarea pulsului și concentrația de oxigen, alături de 121 moduri de exerciții pentru fintess, asistate cu receptor GPS integrat. Lista este completată cu funcție de preluare a apelurilor de pe telefon folosind conexiune bluetooth, respectiv, microfon cu funcție de anulare a zgomotului de fundal.

Redmi Band 2 vine cu dotări ceva mai modeste, strecurând un ecran de 1.47” într-o carcasă de 9.99 mm grosime. Lipsit de funcția pentru preluarea apelurilor prin conexiune Bluetooth, accesoriul compensează cu dotări precum măsurarea concentrației SpO2 și tracker pentru ciclul menstrual. Lista modurilor de exerciții este redusă la 30, rezultând o autonomie de până la 6 zile cu acumulatorul din dotare, sau „pânâ la 14 zile” în condiții de „utilizare normală”.

Venind în culori vibrante, căștile Redmi Buds 4 Lite sunt adresate mai degrabă publicului tânăr. Noul accesoriu folosește drivere cu diametru 12 mm, acordate pentru un bun echilibru între frecvențele joase și medii. Fiecare cască are o greutate de numai 3.9 grame.

De altfel, întregul pachet: două căști +  carcasă pentru transport încape cu ușurință în buzunar, totodată livrând până la 20 ore de autonomie la utilizare normală. Lista dotărilor este completată cu certificare IP54 pentru protecție la apă și praf, respectiv Bluetooth 5.3, garantând folosirea cât mai eficientă a conexiunii wireless.

Deși au fost confirmate doar pentru piața din China, cel puțin unele dintre produsele Redmi sus menționate vor ajunge și în magazinele europene.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult