Actualizările pentru aplicaţiile de Android sunt acum mai mici. Pot „cântări” cu până la 90% mai puţin

Autor: Cătălin Niţu 07.12.2016
Actualizările pentru aplicaţiile de Android sunt acum mai mici. Pot „cântări” cu până la 90% mai puţin

Cei care folosesc multe aplicaţii pe Android se vor bucura să afle că actualizările din Google Play Store vor fi în curând mult mai mici, reducând astfel timpul de download şi traficul de internet. Noua metodă de upgrade implică însă ceva mai multă putere de procesare şi va fi activată momentan doar pentru actualizările automate, care sunt realizate în fundal. Utilizatorii vor avea însă de câştigat, întrucât anumite update-uri vor putea fi realizate chiar şi pe reţeaua mobilă, atunci când o conexiune WiFi nu este disponibilă.

Conform Google, noile actualizări vor reduce dimensiunile fişierelor descărcate ca actualizări -urile cu până la 90% în anumite cazuri, deşi media va fi undeva pe la 65%. Metoda prin care a reuşit să reducă mărimea fişierelor atât de mult este noua abordare „File-by-File”, prin care sunt descarcate doar fişierele noi sau modificate, lăsând restul aplicaţiei neschimbat. Odată descărcate, sistemul de actualizare decomprimă fişierul .apk stocat pe telefon, copiază noile fişiere peste cele vechi şi recomprimă aplicaţia în formatul .apk.

Această soluţie nu este tocmai nouă, fiind folosită în aplicaţii pentru computere de multă vreme, însă poate veni cu o serie de limitări pe partea de performanţă. În primul rând, despachetarea şi comprimarea necesită putere de calcul mai mare, ceea ce ar putea duce la consum mai mare de energie, cât şi la limitarea performanţei în utilizare. De aceea, Google oferă acest tip de update doar pentru actualizări automate, care sunt realizate de obicei atunci când dispozitivul este conectat la o sursă de energie şi o reţea WiFi.