Android 11 va oferi acces la password manager direct in tastatură

11.08.2020
Android 11 va oferi acces la password manager direct in tastatură

Noua funcție Android 11 pentru autocompletarea parolelor este testată deja cu tastatura Gboard, însă va funcționa și cu alte aplicații de tip password manager, Google lăsând în continuare utilizatorilor de Android posibilitatea să-și aleagă soluția preferată pentru gestionarea parolelor. Pentru restul utilizatorilor, memorarea și autocompletarea parolelor va deveni o parte integrantă din experiența Android, Google adăugând platformei Android 11 un manager de parole integrat și gata de folosit.

Android 11 cu password manager integrat

Îmbunătățirea pregătită pentru Android 11 vine după ce Google a implementat recent suport pentru autentificare biometrică și opțiune touch-to-fill pentru auto-completarea datelor de login în browserul Chrome.

password manager

Mult mai comodă de folosit decât memorarea și introducerea manuală a fiecărei parole în parte, funcția de auto-completare a parolelor ar putea rezolva în timp și problema parolelor prea simple, sau care sunt folosite în mod repetat cu mai multe conturi. Scăpați de grija memorării fiecărei parole, utilizatori vor permite mai ușor autogenerarea unei parole sigure, știind că aceasta va fi memorată automat și autocompletată ori de câte ori este nevoie. Dezavantajul este că în eventualitatea compromiterii contului Google, datele de login memorate pentru alte conturi vor putea fi și ele interceptate de respectivul atacator.

Implementată cu ajutorul noului API autofill, funcționalitatea va putea fi accesată și de aplicații terțe pentru gestionarea parolelor, la care utilizatorii de Android pot apela în continuare dacă doresc o soluție alternativă pentru gestionarea parolelor, eventual, mai sigură.

Cert este că adiția făcută de Google nu este o inovație absolută, platforma rivală iOS oferind deja suport pentru autocompletarea datelor de login.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult