Apple face curățenie în App Store. Va șterge aplicațiile vechi și neactualizate

02.05.2022
Apple face curățenie în App Store. Va șterge aplicațiile vechi și neactualizate

Apple dorește să facă „curățenie” pe App Store, anunțând eliminarea aplicațiilor care nu au fost actualizate de mult timp sau care nu au fost descărcate în ultima perioadă. Compania spunea săptămâna trecută că aplicațiile neactualizate vor fi șterse dacă nu sunt actualizate în următoarele 30 de zile, însă între timp a revenit asupra unor astfel de decizii, în urma criticilor din partea dezvoltatorilor. Totuși, propunerea Apple este una problematică, care ține în special de prezervarea unor creații care sunt considerate „terminate” și care nu au nevoie de actualizări permanente, precum aplicațiilor de tip „software as a service”.

Aplicațiile din App Store vor trebui actualizate periodic de acum înainte

În ultimii câțiva ani, Apple a încercat să încurajeze majoritatea dezvoltatorilor de aplicații către modelul de distribuție pe bază de abonament, care asigură venituri recurente atât pentru studiourile producătoare, cât și pentru Apple, care încasează comisioane din fiecare tranzacție din App Store. Se pare însă că acum, compania va încerca să convingă dezvoltatorii să își actualizeze constant aplicațiile dacă doresc ca acestea să rămână listate pe App Store.

Compania a anunțat recent că aplicațiile care nu au primit actualizări în ultimii trei ani riscă să fie eliminate din magazinul său. De asemenea, cele care nu au primit niciun download în ultimele 12 luni, sau care au fost foarte rar descărcate, riscă de asemenea să fie eliminate. Singura șansă de a prelungi disponibilitatea acestor aplicații este actualizarea lor în termen de 90 de zile de la primirea mesajului c[ aplicația în cauză este în „pericol”. Termenul inițial era de 30 de zile, însă criticile dezvoltatorilor independenți, care nu au resursele să realizeze update-uri atât de repede, au convins Apple să prelungească perioada.

Cei mai afectați par a fi producătorii de jocuri video, care susțin că anumite titluri pot fi „terminate” și pot rămâne la vânzare pe termen nedefinit, întrucât nu vor primi conținut pentru totdeauna. Acelea sunt experiențe de sine stătătoare, care, odată ce au rezolvat majoritatea bug-urilor, nu mai necesită actualizări. De asemenea, sunt proiecte finalizate în urmă cu mulți ani, care ar necesita multă muncă pentru a fi adaptate la noile versiuni de iOS sau la noile rezoluții și formate de ecran pentru cele mai recente iPhone-uri.

Aplicațiile care vor fi eliminate de pe App Store vor putea rula în continuare pe telefoanele utilizatorilor care le au deja descărcate, iar dacă există magazine in-game pentru DLC, acele tranzacții vor putea fi în continuare realizate.

sursa: Slashgear

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult