Creatorii de conținut de pe X vor fi plătiți mai bine. Mesajul transmis de Elon Musk

14.01.2024
Creatorii de conținut de pe X vor fi plătiți mai bine. Mesajul transmis de Elon Musk

Elon Musk, CEO-ul platformei X (fostul Twitter), a declarat recent că recompensele pentru creatorii de conținut se vor îmbunătăți în acest an, datorită programului de partajare a veniturilor din publicitate al platformei, scrie Bussines Insider.

Într-o postare pe X, Musk a răspuns unui tweet care dezvăluia că peste 80.000 de creatori au fost plătiți prin programul de partajare a veniturilor din publicitate în mai puțin de un an, spunând că „recompensele pentru creatori vor crește semnificativ în acest an”.

De când Elon Musk a preluat conducerea platformei, a adus o serie de schimbări importante, transformând X dintr-o simplă platformă de blogging într-un site care le permite utilizatorilor să facă o mulțime de lucruri. Printre aceste schimbări se numără permiterea postărilor mai lungi, precum și planurile de a le permite utilizatorilor să efectueze plăți pe platformă.

Partajarea veniturilor din publicitate cu creatorii de conținut este una dintre cele mai importante modificări introduse de Musk pe X. În februarie, acesta a făcut o declarație similară : „Începând de astăzi, X va împărți veniturile din publicitate cu creatorii pentru reclamele care apar pe profil.” Acestă a menționat, de asemenea, că pentru a fi eligibili, conturile trebuie să fie abonate la X Blue Verified.

Elon Musk a introdus un sistem separat de verificare pentru afaceri

O altă schimbare importantă de pe X a fost retragerea semnului Blue Tick pentru mulți utilizatori, deoarece Musk a decis că utilizatorii nu vor mai obține verificarea doar pentru că sunt faimoși, ci doar dacă se abonează la X Blue și plătesc platformei.

Pentru afaceri, a fost introdus un sistem separat de verificare, unde acestea pot obține un semn galben. Atunci, costul acestui plan a fost inițial de 12.000 USD pe an. Cu toate acestea, recent, Elon Musk a introdus planuri mai ieftine. Într-un tweet, X Verified a menționat că acum există abonament standard pentru afaceri care doresc să fie verificate pe platformă. Acest nivel, numit Verified Organisations Basic, este disponibil pentru 200 USD pe lună sau 2.000 USD pe an și este „conceput pentru afacerile mai mici”.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Vlad Ionescu
Vlad Ionescu
Pasionat de tehnologie, gaming și muzică, Vlad și-a urmat pasiunea și a devenit redactor de știri și analist Esports. A scris pentru publicații precum ProSport, Revpanda și Superpont, iar în prezent este redactor Go4IT. citește mai mult