Fanii iPhone care preferă Chrome primesc opțiune pentru mutarea barei de adrese în josul ecranului

24.08.2023
Fanii iPhone care preferă Chrome primesc opțiune pentru mutarea barei de adrese în josul ecranului

Venind în ajutorul utilizatorilor care folosesc iPhone-ul cu o singură mână, Google adaugă în browser-ul Chrome opțiune pentru mutarea barei de adrese în josul ecranului.

Setarea care probabil că va ajunge și în versiunea Chrome pentru Android ar trebui să îmbunătățească ergonomia interfeței, ajutând în mod deosebit utilizatorii cu palme ceva mai mici, sau care pur și simplu preferă să manevreze telefonul mobil cu o singură mână.

Noua opțiune pentru interfață poate fi activată de la secțiunea chrome://flags, prin bifarea pe Enable a parametrului bottom-omnibox-steady-state, urmată de repornirea aplicației. Denumită și Omnibox, bara de adrese va apărea la partea de jos a ecranului, alăturată butoanelor de navigare back/forward.

Dezavantajul ar sub această organizare, bara de adrese va fi acoperită de tastatura iOS până la confirmarea adresei sau expresiei de căutare, folosind tasta Enter. În schimb, mai mult din pagina web va rămâne vizibilă, rezultând un aspect mai puțin înghesuit.

Prin includerea acestei opțiuni Chrome, Google nu face decât să reflecte schimbarea adusă pentru browser-ul Safari încă de la versiunea iOS 15. Merită amintit că modificarea nu a fost deloc bine primită de fanii iPhone, care au criticat modul în care noua formulă de afișare îngreuna accesul la butonul Refresh și funcția Reader Mode, obligând Apple să revină cu o setare care să permită comutarea înapoi la modul de afișare cu bara de adrese la partea de sus.

Probabil că Google nu va face o astfel de greșeală, păstrând afișarea barei de adrese la partea de sus a ecranului drept setare implicită pentru utilizatorii Chrome.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult