Funcția Secret Code este acum disponibilă pe WhatsApp! Cum poate fi activată

01.12.2023
Funcția Secret Code este acum disponibilă pe WhatsApp! Cum poate fi activată

WhatsApp a introdus recent o nouă funcționalitate numită ”Secret Code”. Noua caracteristică le permite utilizatorilor să creeze parole unice, folosind cuvinte sau emoji-uri, pentru a-și securiza conversațiile cu un cod de acces cunoscut doar de ei.

Înainte de această actualizare, utilizatorii WhatsApp aveau posibilitatea de a adăuga o funcție de securitate pentru conversațiile personale, dar exista o vulnerabilitate în acest sistem. Platforma permitea utilizatorilor să folosească aceeași parolă pentru conversațiile private din WhatsApp pe care o foloseau pentru a debloca telefonul.

„Implementăm codul secret pentru blocarea conversațiilor pe WhatsApp, astfel încât utilizatorii să își poată proteja conversațiile cu o parolă unică. Acum ei pot seta conversațiile blocate să apară doar atunci când introduc codul secret în bara de căutare, astfel încât nimeni să nu poată descoperi din întâmplare conversațiile lor cele mai private”, a declarat CEO-ul Meta.

Cum să blochezi rapid conversațiile?

Cu noua actualizare, securitatea mesajelor este mult mai eficientă prin introducerea funcției „Secret Code” pentru toți utilizatorii. Utilizatorii pot acum crea o parolă unică cu cuvinte sau emoji-uri pentru a-și securiza conversațiile. Mai mult, aceștia pot seta ca conversațiile blocate să fie accesibile doar introducând codul secret în bara de căutare, conform detaliilor dezvăluite de conducerea companiei.

WhatsApp a simplificat procesul de blocare a conversațiilor. Utilizatorii nu trebuie să intre în setările individuale ale fiecărei conversații pentru a o bloca. Astfel, aceștia pot apăsa lung pe o conversație pentru a o bloca direct.

Pentru a menține confidențialitatea conversațiilor pe WhatsApp, utilizatorii trebuie să deschidă lista de conversații blocate și să apese pe cele trei puncte din partea de sus. Apoi, accesând setările de blocare a conversației, pot activa opțiunea „Ascunde conversațiile blocate” și să seteze un cod secret.

Odată activate, conversațiile blocate nu vor mai apărea în fereastra principală de chat, oferind  confidențialitatea dorită. Dacă utilizatorii doresc să vadă conversațiile blocate, pot introduce pur și simplu codul secret în bara de căutare.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Vlad Ionescu
Vlad Ionescu
Pasionat de tehnologie, gaming și muzică, Vlad și-a urmat pasiunea și a devenit redactor de știri și analist Esports. A scris pentru publicații precum ProSport, Revpanda și Superpont, iar în prezent este redactor Go4IT. citește mai mult