Google aduce îmbunătățiri aplicației Contacts, vizând acces mai rapid la funcțiile de bază

19.03.2022
Google aduce îmbunătățiri aplicației Contacts, vizând acces mai rapid la funcțiile de bază

Preinstalată pe majoritatea telefoanelor cu sistem Android, aplicația Google Contacts primește o nouă bară la partea de jos a interfeței, acomodând cele mai importante setări.

Acționând după aceeași rețetă folosită deja cu aplicații precum Gmail și Drive, Google adaugă o nouă bară în interfața aplicației Contacts. Vizibilă la partea de jos a ecranului, acesta oferă acces direct la un tab numit Fix & Manage, în care vei găsi diverse funcții pe care anterior trebuia să le cauți în meniul principal sau la tab-ul Settings.

Google Contacts

Mult mai ușor de găsit, acestea sunt opțiuni uzuale precum Merge & Fix (secțiune unde poți vedea sugestii pentru contacte noi de salvat, pe baza adreselor și numere de telefon folosite frecvent), obișnuitele opțiuni pentru importare și exportarea de contacte, restabilirea contactelor salvate pe contul Google, precum și o listă Trash cu contactele șterse recent. Tot din tab-ul Fix & Manage poți accesa și meniul Settings, respectiv inspecta și gestiona lista cu numerele de telefon blocate. Disponibilă doar pe anumite modele de telefoane, lista contactelor de apelat în caz de urgență apare tot aici.

Google Contacts

Noua interfață Google Contacts este aplicată în mod automat pin intermediul actualizărilor din Play Store, aceasta apărând deja pe majoritatea dispozitivelor care folosesc soluția Google pentru gestionarea contactelor pe Android.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult