Google Photos va permite eliminarea sunetului dintr-un clip video printr-o apăsare de buton

21.04.2020
Google Photos va permite eliminarea sunetului dintr-un clip video printr-o apăsare de buton

Aplicația Google Photos va primi o nouă funcție interesantă: posibilitatea de a elimina partea audio dintr-un clip video printr-o singură atingere de buton.

În acest moment, aplicația le permite utilizatorilor doar să rotească un clip video, să taie bucăți din acestea și să exporte cadre.

Posibilitatea eliminării sunetului va fi introdusă în lunile următoare, poate chiar la următoarea versiune a aplicației.

Funcția a fost descoperită în APK-ul ultimei versiuni a Photos de către Jane Manchun Wong, o cunoscută expertă în „disecarea” de aplicații, potrivit 9to5google.

Versiunea pentru Android a Google Photos a fost actualizată ultima dată pe 20 aprilie.

Foto: Shutterstock

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult