Horoscop. Cele mai bune aplicații, de Android și iPhone, pentru pasionații de astrologie

27.05.2020
Horoscop. Cele mai bune aplicații, de Android și iPhone, pentru pasionații de astrologie

Pentru unii oameni, ziua nu începe bine până nu își beau cafeaua și până nu citesc ce scrie astrologul preferat în horoscop. Pentru doza zilnică de astrologie, oamenii intră, în general, pe site-uri.

Există, însă, o mulțime de aplicații de horoscop care merită încercate și care oferă mult mai multe informații despre zodii decât horoscopul zilnic de pe site-ul X. Am realizat o listă cu câteva titluri recomandate, ținând cont de părerile utilizatorilor de pe Reddit, dar și de ratingul pe care îl au aplicațiile respective în magazinele virtuale.

Horoscop – aplicații recomandate pentru pasionații de zodii și astrologie:

TimePassages

Aplicația este disponibilă pentru toate sistemele de operare importante: Android, iOS, Windows și macOS. TimePassages este, potrivit dezvoltatorului, potrivită atât pentru avansați, cât și pentru începători. Versiunea de iOS este foarte apreciată de utilizatori, având un rating de 4,9/5. Dezvoltatorul oferă și o versiune Pro, la prețul de 30 de dolari. Varianta de Android este inferioară celei de iOS, potrivit utilizatorilor de Reddit.

AstroMatrix

Utilizatorii de Android nu trebuie să fie geloși pe cei de iOS, deoarece și pe platforma lor există aplicații excelente de horoscop. Una dintre acestea este AstroMatrix Birth Chart Synastry Horoscopes. Aceasta oferă horoscop zilnic, horoscop săptămânal sau rapoarte în funcție de ziua de naștere. Aplicația este gratuită, dar oferă achiziții pentru cei care doresc acces la servicii premium.

Co-Star

O altă aplicație foarte apreciată, cu ratinguri excelente în versiunile de iOS și Android, este Co-Star. Aceasta este recomandată și de utilizatorii de Reddit pasionați de astrologie. Dezvoltatorul aplicației susține că „motorul” Co-Star folosește inclusiv date culese de la NASA, care sunt interpretate folosind metode utilizate de astrologi renumiți. În aplicație, utilizatorii pot vedea și cât de compatibili sunt cu persoane apropiate din viața lor.

Horoscop Zilnic și Horoscop Zilnic – Astrologie, pentru cei care caută aplicații de astrologie în limba română

În România, o aplicație apreciată de Android este Horoscop Zilnic, dezvoltată de Ovidiu Trif. Aceasta este gratuită și folosește informații de pe Acvaria.com. Deși nu a mai fost actualizată de destul de multă vreme, aplicația funcționează și afișează conținut la zi. Dacă recomandarea aceasta vi se pare prea simplă, puteți încerca Horoscop.

Pe iOS, o aplicație recomandată de astrologie care oferă conținut în limba română este Horoscop Zilnic – Astrologie. Previziunile zilnice sunt pentru domeniile: Lucru, Dragoste, Sănătate, Compatibilitatea de azi și Numerele norocoase de astăzi. Aplicația este disponibilă și într-o versiune pentru Apple Watch, pentru informații despre zodii direct de pe ceas.

CITEȘTE ȘI:

Un bărbat vrea să dea în judecată Google: aplicația Maps i-ar fi distrus căsnicia

Google lucrează la criptare completă pentru serviciul RCS

O pizzerie a făcut profit comandându-și propria mâncare pe aplicația de livrări Doordash

Urmărește Go4IT.ro pe Google News