Netflix testează o funcţie care permite utilizatorilor să scurteze timpul de vizionare fără să rateze nici o secvenţă din film

29.10.2019
Netflix testează o funcţie care permite utilizatorilor să scurteze timpul de vizionare fără să rateze nici o secvenţă din film

Netflix vine în ajutorul celor care doresc să-şi gestioneze mai eficient timpul de vizionare, introducând noi reglaje pentru ajustarea în timp real a vitezei de redare.

Folosind opţiunea pentru viteză variabilă putem depăşi momentele plictisitoare din filme, sau savura pe îndelete cele cu adevărat interesante, ajustând viteza de redare între 0.5x şi 1.5x din viteza normală.

Testată deocamdată la scară restrânsă cu utilizatori ai aplicaţiei Netflix pentru Android, ajustarea vitezei de redare a fluxului video este corelată cu viteza coloanei sonore, însă procesarea este realizată păstrând timbrului vocal aproximativ neschimbat.

În mod predictibil, opţiunea care permite utilizatorilor să urmărească pe repede-înainte calupuri întregi de episoade din serialele preferate nu este primită cu entuziasm de marile studiouri de film, care o descriu drept un act de distrugere la adresa creaţiei artistice.

 

 

După ce a stârnit o mică revoltă în rândul producătorilor de filme Netflix vine cu unele clarificări, precizând că introducerea setărilor pentru playback la viteză variabilă în aplicaţia pentru mobile este doar un experiment menit să evalueze reacţia utilizatorilor şi modul în care aceasta poate îmbunătăţi experienţa de vizionare. În funcţie de concluziile experimentului, este posibil ca funcţionalitatea prezentă deja pe platforme precum YouTube să fie inclusă permanent în setările de redare ale aplicaţiei Netflix, utilizatorii decizând dacă să o folosească.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult