Poţi publica acum clipuri video HD pe Facebook chiar şi de pe Android

Autor: Cătălin Niţu 12.12.2016
Poţi publica acum clipuri video HD pe Facebook chiar şi de pe Android

Apolicaţiile Facebook pentru Android şi iOS sunt în general la acelaşi nivel de funcţionalitate, doar anumite capabilităţi mai experimentale fiind mai întâi lansate pe platforma Apple înainte de lansarea globală. Cu toate acestea, de mai mulţi ani doar aplicaţia pentru iOS putea să încarce clipuri video HD pe reţeaua de socializare, fără un motiv concret pentru omiterea acestei funcţii de pe Android. Din fericire, cea mai nouă versiune a aplicaţiei pentru sistemul de operare Google a primit în sfârşit acces la upload-uri video HD.

Se pare că lansarea acestei funcţii se face momentan pe bază de conturi, cei care au cel mai recent update al aplicaţiei Facebook instalat urmând să primească acces la noua opţiune de upload HD în următoarele zile, dacă nu a apărut deja. Pentru a porni această capabilitate trebuie accesat meniul de setări al aplicaţiei, iar la categoria „General” apare opţiunea „Upload Videos in HD”, care poate fi pornită sau oprită cu un buton standard de Android.

Facebook nu a făcut un anunţ oficial legat de această adiţie în varianta de Android a aplicaţiei şi nici nu a explicat de ce aceasta a întârziat atât de mult faţă de cea pentru iOS. Vestea bună este că toţi utilizatorii de Facebook pe mobil au acum acces la aceleaşi funcţii, indiferent de platforma pe care au ales-o.