Signal introduce noi funcții legate de confidențialitate

22.02.2024
Signal introduce noi funcții legate de confidențialitate

Signal, aplicația de mesagerie renumită pentru accentul pus pe confidențialitate, introduce noi funcționalități care le vor oferi utilizatorilor un control mai mare asupra datelor personale, respectiv a numărului de telefon.

Conform companiei, actualizările vin ca răspuns la preocupările tot mai mari legate de confidențialitate și securitatea informațiilor personale în era digitală.

Până acum, numărul de telefon al unui utilizator era vizibil pentru toți cei cu care acesta comunica prin Signal. Noua actualizare modifică acest aspect, permițând vizibilitatea numărului de telefon doar pentru contactele care îl au salvat în agenda telefonului.

Mai mult decât atât, Signal introduce posibilitatea de a crea un nume de utilizator unic, oferind astfel o alternativă pentru cei care doresc să comunice fără a-și da numărul de telefon. Acest nume de utilizator va funcționa exclusiv în cadrul aplicației și nu va fi vizibil în conversațiile cu ceilalți utilizatori, asigurând un nivel suplimentar de anonimitate, scrie Bleeping Computer.

Ce setări a mai introdus Signal

Într-o declarație oficială, Signal a subliniat flexibilitatea noilor setări: „Deși am modificat setările implicite pentru a ascunde numărul de telefon față de cei care nu îl au salvat în contactele telefonului, utilizatorii pot ajusta această opțiune după preferințe. Crearea unui nume de utilizator nu este obligatorie, iar controlul asupra posibilității de a fi găsit prin numărul de telefon rămâne la decizia utilizatorului. Indiferent de alegerile făcute, comunicarea cu contactele Signal, fie că sunt noi sau vechi, va rămâne posibilă.”

O nouă setare de confidențialitate adăugată permite utilizatorilor să decidă cine îi poate găsi pe Signal folosind numărul lor de telefon. Activând această opțiune, doar persoanele care cunosc numele exact de utilizator al persoanei respective pot iniția o conversație.

Aceste schimbări sunt în prezent în faza de testare și vor deveni disponibile pentru toți utilizatorii în curând. Odată cu implementarea acestor actualizări, numărul de telefon va fi vizibil doar pentru contactele care îl au deja salvat, ceea ce înseamnă că în timpul conversațiilor sau apelurilor, numărul nu va fi afișat decât dacă persoana respectivă îl are deja salvat.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Vlad Ionescu
Vlad Ionescu
Pasionat de tehnologie, gaming și muzică, Vlad și-a urmat pasiunea și a devenit redactor de știri și analist Esports. A scris pentru publicații precum ProSport, Revpanda și Superpont, iar în prezent este redactor Go4IT. citește mai mult