Utilizatorii Android primesc o funcție mult așteptată. Play Store poate descărca acum două aplicații simultan

29.04.2024
Utilizatorii Android primesc o funcție mult așteptată. Play Store poate descărca acum două aplicații simultan

Ultima actualizare a magazinului de aplicații Play Store aduce motive de bucurie pentru utilizatori. Acesta va permite descărcarea a două aplicații simultan.

Sunt sigur că mulți dintre noi s-au lovit de experiența frustrantă în care trebuie să aștepți după fiecare aplicație în parte pentru a se descărca. Spre exemplu, atunci când configurăm un telefon nou sau am făcut o resetare din fabrică vechiului nostru dispozitiv. Resimțim din plin această limitare mai ales dacă avem multe aplicații de descărcat, dar lucrurile urmează să se schimbe.

Potrivit 9to5Google, Play Store poate acum să descarce și să instaleze două aplicații în același timp, în loc să vă facă să așteptați ca una să se termine înainte de a trece la următoarea. Publicația a depistat o nouă caracteristică ce ajunge pe o gamă largă de dispozitive, inclusiv telefoane și tablete Pixel cu Android 14 cu versiunea Play Store 40.6.31.

Google Play Store poate descărca acum două aplicații simultan pe dispozitivele cu Android

Pentru a testa noua capabilitatea a magazinului de aplicații este suficient să alegeți doua aplicații de dimensiuni mai mari. Odată ce ați făcut-o, urmăriți cum se descarcă și se instalează împreună, în loc să așteptați ca instalarea unuia să se termine înainte ca celălalt să poată porni. Așa cum spuneam, funcționează doar cu două aplicații simultan. Pe a treia o vom vedea că este pusă în așteptare, urmând să se descarce după ce primele două termină procesul de instalare.

Descărcările simultane din Google Play nu se aplică actualizărilor aplicațiilor. Acest lucru s-ar dovedi foarte util și sperăm că acestă funcționalitate se va extinde și către actualizările aplicațiilor. Am putea vedea o evoluție a acestei funții în viitor. Cine știe, poate Google ne va lăsa să alegem câte descărcări să facem în paralel.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Ionuț Vîlciu
Curios din fire, fascinat de tehnologie, jocuri, gadgeturi și pasionat de lumea auto, Ionuț și-a început cariera în jurnalism alături de echipa WASD.ro. De acolo a urmat o incursiune în presa automobilistică, alături de ProMotor. Când nu scrie despre mașini, redactează articole despre ... citește mai mult