(P) Ce trebuie să știti atunci când alegeți să închiriați un autocar sau un microbuz

29.04.2020
(P) Ce trebuie să știti atunci când alegeți să închiriați un autocar sau un microbuz

Când planificăm o călătorie sau un eveniment la care trebuie să participe un grup mai mare, sunt multe aspecte pe care trebuie sa le luam in considerare. Pe lângă toate detaliile cu privire la locația evenimentului în sine și, eventual, cazare, trebuie să ne gândim la mijloacele de transport pe care să le punem la dispoziție celor invitați. Așadar, cum aveți de gând să îi aduceți pe toți de la destinație în siguranța și la timp?

Unii organizatori de evenimente nu se gândesc la acest detaliu pentru a-și transporta grupul. Astfel, folosind autoturisme personale sau chiar trenul, unii membrii ai grupului pot să ajungă cu întârziere, să piardă evenimentul, să își piardă bagajele și multe alte neplăceri.

De asemenea, aceste opțiuni nu garantează faptul că grupul va călători împreună, ceea ce distruge complet scopul unei ieșiri de grup. Cea mai buna metodă pentru ca grupurile să călătorească în siguranță, eficient și împreună este cu ajutorul unui serviciu de închirieri autocare, în special dacă vorbim despre grupuri mai mari de 30 de persoane. Dacă avem însă un grup format din mai puține persoane, putem apela la un serviciu de închirieri microbuze. Pentru a vă ajuta să închiriați cu ușurință un autocar sau microbuz pentru grup, am creat un ghid care va poate ajuta in acest sens:

Cum putem defini un autocar de închiriat?

Un autocar de închiriat este un vehicul rezervat pentru utilizarea privata a unui grup, organizație sau a unui grup de afaceri. Un astfel de autocar nu are o ruta prestabilită, ci va duce grupul direct la destinația indicată de client.

Cum arata un autocar de închiriat?

In exterior, veți vedea ferestrele mari, panoramice ale unui astfel de autocar, care permit iluminarea naturală în timpul zilei. Sub ferestre, exista spatii speciale de depozitare pentru bagaje și echipamente. Acestea sunt diferite ca aspect fata de un autobuz pentru călători. Imediat cum urcați într-un autocar, veți vedea scaunul șoferului direct în fata, iar rânduri de scaune pentru pasageri sunt in tot restul autocarului. Deasupra scaunelor există spatii de depozitare pentru obiectele personale de mici dimensiuni.

Cine închiriază autocare?

Echipele sportive, intreprinderile, organizațiile, școlile etc. pentru a-și transporta grupurile spre și din destinațiile itinerariilor lor. Chiar și familiile cu multi membri pot închiria astfel de vehicule.

Câte locuri are un autocar?

Autocarele au o varietate de dimensiuni, cu capacitați diferite. Un autocar tipic va avea în jur de 55 de locuri, dar poate avea și 29 sau 52 de locuri, în funcție de producător și model. Pentru un vehicul mai compact, luați în considerare închirierea unui microbuz, care de obicei poate găzdui mai putin de 30 de pasageri. Acestea sunt perfecte pentru grupuri de transfer din oraș pentru nunți, festivaluri, tururi și multe altele.

Ce facilități sunt incluse într-un autocar?

Aproape toate autocarele sunt echipate cu scaune amortizate, confortabile, aer condiționat, șofer propriu. Deoarece autocarele pot varia în funcție de opțiunile de amenajare, în funcție de mărimea și modelul lor, anunțați compania de transport care sunt caracteristicile grupului și ce anume doriți.

De unde închiriați autocare sau microbuze?

Dacă sunteți din București sau Teleorman, exista compania Transcar SRL, care va poate pune la dispoziție o flota impresionanta. Brand-urile din care puteți alege sunt: Mercedes, Isuzu, IVECO. Flota este dotată cu vehicule noi, verificate periodic și perfect funcționale. Preturile companiei includ șoferul, asigurările și combustibilul!

Cunoașterea elementelor de baza ale închirierii unui autocar va va ajuta sa luați o decizie în cunoștința de cauză, fără a pierde detalii cruciale. Acum că știți la ce să vă așteptați, puteți rezerva cu încredere!

 

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News