Goodyear reinventează roata. Anvelopa sferică prezentată de companie uşurează parcarea [VIDEO]

08.03.2016

Tehnologia anvelopelor a avansat mult în ultimii ani, în special în ceea ce priveşte materialele folosite, dar forma de bază a acestora a rămas cam aceiaşi. Goodyear a prezentat un concept de anvelopă sferică, numită Eagle-360, care este realizată prin imprimare 3D, iar suprafaţa acesteia mimează un tip de recif de corali.

Potrivit companiei, noul design de anvelopă permite o manevrabilitate mai mare a automobilelor în spaţii aglomerate şi uşurează parcarea vehiculellor. De asemenea, Eagle-360 oferă o rezistenţă mai mare la acvaplanare.

Eagle-360 nu se ataşează la maşină prin intermediul unei jante, ci prin levitaţie magnetică. Senzori din fiecare roată îi transmit computerului maşinii informaţii despre starea drumului şi condiţiile meteo.

Citeşe şi: Autocolantul anti-radar, posibilă soluţie pentru evitarea amenzilor de circulaţie

Potrivit Goodyear, noua roată se adresează viitoarelor maşini autonome. Compania nu a anunţat o dată la care ar putea produce Eagle-360.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro, Go4games.ro și Apropotv.ro. Are 15 ani de experienţă în presa centrală şi a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro ... citește mai mult