O mașină electrică va produce bani pentru proprietar în timp ce va sta parcată

08.06.2021
O mașină electrică va produce bani pentru proprietar în timp ce va sta parcată

O companie canadiană propune o mașină electrică neobișnuită, capabilă să producă bani pentru proprietar. Daymak Inc. a prezentat conceptul Spiritus, un vehicul pe trei roți care include un sistem pentru minarea de criptomonede.

Mașina va putea mina diverse monede virtuale, de la Bitcoin și până la Dogecoin. Acest lucru se va întâmpla în timp ce mașina va fi parcată.

Energia pentru placa video va fi furnizată de un panou solar montat pe mașină, astfel încât să nu fie consumat curent electric din bateria principală, folosită pentru deplasarea mașinii.

Citește și: Cândva ridiculizate, mașinile pe trei roți revin în forță, în versiuni electrice

Spiritus va încorpora tehnologia proprietară Daymak Nebula, compusă din sistemul de minare de criptomonede și un portofel digital în care acestea vor fi salvate.

„Ne imaginăm un viitor în care taxele de autostradă, parcare și comenzile drive-thru vor fi plătite local cu monede virtuale”, a declarat, într-un comunicat, președintele Daymak, Aldo Baiocchi.

Lăsând la o parte tehnologia Nebula, mașina are, în sine, caracteristici tehnice impresionante. Cea mai scumpă versiune de Spiritus va avea un motor electric care va dezvolta 150 CP și baterie de 80 kWh capabilă să ofere o autonomie maximă de 483 km.

Mașina va fi capabilă să accelereze de la 0 la 100 km/h în doar 1,8 secunde și va atinge o viteză maximă de 209 km/h.

Producătorul promite că vehiculul va putea fi încărcat complet în mai puțin de două ore. Nu știm, deocamdată, ce preț va avea Spiritus.

Aceasta nu este prima mașină care minează cirptomonede. Un bărbat și-a instalat, în portbagajul bolidului lui BMW, un sistem de minare pentru monede virtuale care include șase plăci video Nvidia GeForce RTX 3080.

Simon Byrne a montat sistemul într-un model hibrid BMW i8. Când a fost întrebat de ce a făcut acest lucru, bărbatul a declarat, pentru Tom’s Hardware: „Doar ca să-i enervez pe gameri”.

Sursa: Daymak

CITEȘTE ȘI:

Descoperire tulburătoare făcută în geantă de o tânără care a petrecut o seară în oraș: „Aveți mare grijă!”

Materialul neașteptat din care este realizată caroseria Aptera, o mașină electrică cu autonomie de 1.600 km

Ekranoplanul nu a murit odată cu Lun, ci se transformă. Iată urmașii „Monstrului din Marea Caspică”

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult