O maşină Tesla autonomă a lovit „mortal” un alt robot controlat de AI

08.01.2019
O maşină Tesla autonomă a lovit „mortal” un alt robot controlat de AI

Maşinile autonome au fost în atenţia publicului în ultimii câţiva ani, câteva dintre maşini fiind implicate în accidente mai grave sau mai puţine grave de-a lungul timpului. Deja „roboţii” care controlează aceste maşini au făcut câteva victime umane de-a lungul timpului, însă anul acesta la CES, o maşină autonomă a „atacat” pentru prima dată un alt robot. O maşină Tesla Model S a lovit un robot publicitar „Promobot” în timp ce era condusă în mod autonom.

Întâmplarea a avut loc duminică, 6 decembrie, în Las Vegas, în preajma pregătirilor pentru începutul târgului de tehnologie Consumer Electronics Show. Şoferul de la bordul maşinii Tesla, George Caldera, testa modul de condus complet autonom al maşinii sale într-o zonă relativ necirculată, unde nu erau alte maşini sau pietoni prin preajmă. Se pare însă că maşina nu poate să recunoască alte obstacole în trafic, precum un Promobot, întrucât aceasta a lovit robotul şi a continuat mai departe traseul, fără să oprească.

„Nu era nimeni acolo, niciun om, nicio maşină. Am trecut Tesla-ul în modul de condus autonom şi a început să se mişte. Dintr-o dată am văzut un robot pe carosabil. Credeam iniţial că a este o maşină, iar Tesla-ul a lovit-o din plin. Îmi pare rău, robotul pare drăguţ. Îmi cer scuze sincere inginerilor care l-au realizat.”

Aceasta a fost declaraţia lui George Caldera în urma acestui accident. Robotul Promobot a fost grav avariat, mâinile şi platforma sa de deplasare fiind complet distruse. Acesta nu va putea fi reparat la timp pentru a putea apărea la standul companiei în cadrul CES.

„Desigur că suntem frustraţi! Am ads robotul aici din Philadelphia pentru a participa la CES. Acum acesta nu poate participa şi nici nu poate fi reparat. Vom realiza o investigaţie internă pentru a afla de ce robotul se afla pe carosabil.” A declarat Oleg Kivojurtsev, directorul de dezvoltare din cadrul Promobot.

Promobot a primit nişte atenţie în ultimele câteva luni, fiind prezent în luna decembrie la un eveniment la care a participat şi Vladimir Putin, preşedintele Rusiei. Acesta a strâns mâna celebrului politician la momentul respectiv, fiind un moment foarte mediatizat în presa rusească.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult