Prima mașină autonomă de nivel 3 va fi lansată în curând de Honda

12.11.2020
Prima mașină autonomă de nivel 3 va fi lansată în curând de Honda

Chiar dacă Honda a intrat ceva mai târziu în cursa de pe piața vehiculelor electrice, asta nu înseamnă că nu a investit și în alte tehnologii avansate. Reprezentanții companiei spun că Honda va fi primul producător de mașini de pe piață care va lansa în mod oficial un vehicul cu condus autonom de nivel 3, care nu va fi obligatoriu o mașină electrică. Aceasta va fi o limuzină care ar putea ajunge pe piață înainte de sfârșitul lunii martie, al cărui sistem de asistență a fost deja aprobat de autorități.

Honda Legend va putea să conducă autonom și pe străzi aglomerate

Nivelul 3 de condus autonom înseamnă că mașina va putea să conducă singură chiar și pe autostrăzi aglomerate. În prezent, mașinile de nivel 2 pot conduce autonom pe autostradă, dar fără să ia prea multe decizii independent. De altfel, anumite manevre precum schimbarea benzii necesită confirmare, în timp ce mâinile șoferului trebuie să fie tot timpul pe volan, iar atenția permanent la drum. Cu o mașină de nivel 3, condusul poate fi realizat și fără atenția totală a șoferului . Pentru activități precum verificarea telefonului, mașinile, nu vor apărea probleme. Ba mai mult, la sub 60 de km/h, mașina nu necesită deloc atenția șoferului.

Noua mașină care va primi acest sistem de asistare este Honda Legend, noua variantă care urmează să fie lansată la începutul anului 2021. Asta se întâmplă după ce guvernul Japoniei a oferit în primăvară companiei o certificare pentru tehnologia Traffic Jam Pilot, care permite șoferilor să nu fie atenți la drum atunci când sunt într-o mașină autonomă.

Totuși, nivelul trei este doar punctul de mijloc în domeniul mașinilor autonome. Există încă două niveluri de condus autonom, cel maxim, în care mașina se conduce singură complet, fără ajutorul unui șofer, fiind nivelul 5. În acea situație, mașina poate să nici nu mai fie echipată cu un volan sau cu pedale pentru controlul frânelor și accelerației, totul fiind controlat de un computer cu inteligență artificială.

Mașinile din prezent care oferă condus asistat de computer ating momentan doar nivelul 2 de condus autonom. Elon Musk se laudă însă că tehnologia sa de pe Tesla va atinge în curând nivelul 5 de autonomie. Totuși, nici măcar funcționalitatea Full Self-Driving, lansată de curând în versiune beta pe mașinile Tesla nu se apropie încă de nivelul 5.

sursa: Reuters

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult