Tesla Semi, camionul electric promis de Musk pentru 2019, va fi lansat oficial abia în decembrie 2022

10.10.2022
Tesla Semi, camionul electric promis de Musk pentru 2019, va fi lansat oficial abia în decembrie 2022

Elon Musk este cunoscut pentru anunțarea de termene nerealiste de livrare pentru proiectele și produsele realizate de companiile sale, însă cu Tesla Semi, acesta a depășit deja cu trei ani promisiunea inițială. În 2017, Musk spunea că va livra camioanele electrice către cei care plasează comenzi în doar doi ani, iar acum, în 2022, acesta anunță că, în sfârșit, primele camioane au intrat oficial în producție. Se pare că lansarea oficială pentru Tesla Semi va avea loc abia spre sfârșitul anului, în luna decembrie.

Primul client care va primi Tesla Semi este Pepsi

Elon Musk a anunțat oficial pe Twitter că Tesla a început producția Semi Truck, primul camion electric al companiei. În 2017, după anunț, companii precum Walmart, DHL, Anheuser Busch și PepsiCo s-au înscris la precomandă pentru aceste camioane, iar aceste companii par a fi prioritare în primirea comenzilor. Pepsi, de exemplu, va fi prima companie care va primi noile Tesla Semi, începând cu data de 1 decembrie. Compania a rezervat 100 de unități de camioane.

În 2017, Musk anunța două variante ale Semi. Prima, cea de bază, cu un preț de aproximativ 150.000 dolari ar fi oferit autonomie de 300 de mile (483 kilometri), în timp ce varianta superioară, cu preț de 180.000 dolari ar fi oferit 500 de mile, adică 805 kilometri. Se pare că modelele scumpe vor fi primele care intră în producție, așa cum se întâmplă de obicei cu toate mașinile electrice de la Tesla.

Companiile care au comandat Tesla Semi la momentul respectiv plănuiau să reducă din costurile asociate combustibilului atunci când au plasat comenzile. Între timp însă, prețurile la energie au crescut semnificativ.

Compania PepsiCo pare să fie încrezătoare în noul termen de livrare oferit de Musk:

„Putem confirma că vom primi primele camioane electrice Tesla Semi pe 1 decembrie 2022, care vor servi fabrica Frito-Lay din Modesto, California și fabrica de băuturi PepsiCo din Sacramento. Suntem entuziasmați de următorul pas în călătoria PepsiCo Positive și vom oferi mai multe detalii atunci când acestea vor fi livrate.”, au declarat reprezentanții PepsiCo.

sursa: Gizmodo

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult