Uber concediază 3.700 de angajați. CEO-ul renunță la salariu

07.05.2020
Uber concediază 3.700 de angajați. CEO-ul renunță la salariu

Perioada pandemiei COVID-19 s-a dovedit a fi devastatoare pentru multe companii din foarte multe domenii. Cele de transporturi de persoane sunt printre ele mai afectate, serviciile de ride-sharing și taxi, precum și cele de aeronautică. Uber pare să simtă criza foarte mult, anunțând că va concedia peste 3.000 de angajați din toată lumea. Această veste vine la doar câteva zile după ce compania a anunțat retragerea serviciilor Uber Eats din anumite piețe, printre care și România.

CEO-ul Uber, Dara Khosrowashahi, a anunțat că în urma perioadei de criză din ultimele câteva săptămâni, acesta va renunța la salariul său pentru restul anului, în timp ce aproape 3.700 de angajați vor fi disponibilizați în perioada următoare. Este vorba despre angajați full-time, nu despre parteneri din rândul șoferilor care realizează efectiv cursele. Această cifră reprezintă 14% din totalul de angajați Uber la nivel mondial.

Cei care își vor pierde locurile de muncă vor face parte în principal din departamentele de relații cu clienții sau partenerii, cât și din rândul celor care se ocupă de recrutare. Uber promite că va oferi bonusuri și compensații în valoare de 20 de milioane de dolari pentru cei care vor fi afectați de restructurări. Acest val de restructurări vine la doar un an distanță după ce Uber a concediat aproape 1.000 de angajați din departamentele de produs, dezvoltare și marketing.

„Oamenii fac mai puține curse și realitatea neplăcută este că nu este destulă muncă pentru mulți dintre angajații care lucrează în departamentul de relații cu clienții. Din moment ce nu știm cât va dura perioada de recuperare, vom lua acțiuni pentru a aduce costurile în ton cu dimensiunile afacerilor noastre de astăzi. Această decizie a fost una grea, dar este cea potrivită pentru a ajuta la protejarea sănătății companiei pe termen lung și pentru a ne asigura că vom ieși din această criză mai puternici”, au declarat reprezentanții Uber.

Se pare că serviciile Uber au scăzut în cerere cu aproximativ 70%, însă compania pare să aibă un plan pregătit chiar și dacă serviciile sale scad cu 80% în următoarea perioadă. Khosrowashahi spune însă că inclusiv în acea circumstanță extremă, Uber ar termina anul cu 4 miliarde de dolari în cash și 2 miliarde în credit. La bursă, Uber a scăzut luna trecută cu 50%, după ce compania părea că începe să crească, atingând profit în ultimul trimestru al anului trecut.

(via The Verge)

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult