Un vehicul electric își va ajuta proprietarii să câștige sute de dolari pe lună din criptomonede

06.08.2021
Un vehicul electric își va ajuta proprietarii să câștige sute de dolari pe lună din criptomonede
Sistemul Daymak Nebula, instalat într-un vehicul obișnuit.

Un nou vehicul electric a reușit, potrivit producătorului, să mineze criptomonede în valoare de 350 de dolari într-o lună.

Mașina pe trei roți este produsă de compania canadiană Daymak. Modelul Spiritus minează diverse monede virtuale, de la Bitcoin și până la Dogecoin. Acest lucru se întâmplă când mașina este parcată. Energia pentru sistem este furnizată de un panou solar montat pe plafon, astfel încât nu este consumat curent electric din bateria principală.

Potrivit lui Aldo Baiocchi, CEO al companiei, mașinile petrec în medie 23 de ore zilnic parcate, fără a face nimic altceva. „Ne imaginăm un viitor în care taxele de autostradă, parcare și comenzile drive-thru vor fi plătite local cu monede virtuale”, a declarat el.

Daymak Spiritus folosește tehnologia proprietară Daymak Nebula, compusă din sistemul de minare de criptomonede și un portofel digital în care acestea sunt stocate.

Daymak Spiritus

Minarea de monede virtuale a fost transmisă live de companie pe site-ul său. Vehiculul a generat zilnic echivalentul a 11,83 dolari.

Spiritus nu impresionează doar prin sistemul de minare de criptomonede

Mașina este disponibilă la precomandă și poate fi configurată în versiuni diferite în funcție de criptomoneda pe care doresc proprietarii să o mineze. Vehiculul va fi livrat către clienți în 2023, dacă totul merge bine.

Cea mai scumpă versiune de Spiritus va avea un motor electric care va dezvolta 150 CP și baterie de 80 kWh capabilă să ofere o autonomie maximă de 483 km.

Mașina va fi capabilă să accelereze de la 0 la 100 km/h în doar 1,8 secunde și va atinge o viteză maximă de 209 km/h.

Producătorul promite că vehiculul va putea fi încărcat complet în mai puțin de două ore. Nu știm, deocamdată, ce preț va avea Spiritus.

Sursa: Daymak

CITEȘTE ȘI:

Cândva ridiculizate, mașinile pe trei roți revin în forță, în versiuni electrice

Și-a instalat un sistem de minare de criptomonede în BMW, doar pentru a-i „enerva pe gameri”

Vedetele de la Hollywood care folosesc mașini electrice și modelele pe care le preferă

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult