Amazon susține un motor electric smart care ar putea schimba lumea

Autor: Adrian Popa 01.10.2020
Amazon susține un motor electric smart care ar putea schimba lumea
Foto: captură din video

Smart Motor System este un motor electric inteligent, dezvoltat de compania Turntide Technologies, care are potențialul de a schimba lumea.

Producătorul a primit recent o nouă rundă de investiții în valoare de 33 de milioane de dolari, iar printre susținători se numără Amazon Climate Pledge Fund. Brațul de investiții al celui mai mare retailer din lume are la dispoziție 2 miliarde de dolari, bani pe care dorește să îi investească în proiecte care facilitează tranziția spre o economie cu emisii reduse de dioxid de carbon.

Citește și: Topul companiilor responsabile de poluarea cu cel mai periculos material de pe planetă

Smart Motor System este controlat de software, care colectează date de la dispozitivele internet of things din jur pentru a-i spori eficiența. De exemplu, motorul electric își ajustează viteza în funcție de temperatura dintr-o clădire. Mai mult, acesta consumă energie doar atunci când este envoie. Astfel, dispozitivul este cu 25% mai eficient, din punct de vedere al consumului de energie, decât un motor tradițional. Mai mult, nu include substanțe rare, care de obicei sunt extrase prin mijloace poluante.

Produsul este folosit deja în depozite, centre de date și clădiri Amazon, dar și de alte companii cunoscute, precum lanțul de fast-food Five Guys.

Citește și: STUDIU: Cât cheltuiesc posesorii de mașini electrice pe întreținerea vehiculelor comparativ cu cei care au modele tradiționale

Industria motoarelor electrice este evaluată la 100 de miliarde de dolari. Aceste dispozitive consumă, în acest moment, aproximativ jumătate din energia generată la nivel mondial. Chiar și așa, în ultimul secol, motoarele electrice s-au schimbat foarte puțin, iar majoritatea au o eficiență energetică redusă.