Apple dă Epic Games în judecată pentru că a încălcat clauzele contractului de pe App Store

09.09.2020
Apple dă Epic Games în judecată pentru că a încălcat clauzele contractului de pe App Store

În timp ce Epic Games continuă lupta împotriva Apple, cerând tribunalelor americane să oblige producătorul de smartphone-uri să reintroducă jocul Fortnite în App Store, Apple la rândul său a depus o plângere împotriva fostului partener. În documentele depuse, Apple cere despăgubiri celor de la Epic Games pentru că au încălcat termenii contractului pe care îl aveau, lucru care a dus la delistarea Fortnite și dezactivarea contului de dezvoltator al companiei.

Epic Games a încălcat contractul cu Apple încheiat la înscrierea în App Store

În plângerea depusă marți, Apple menționează faptul că Epic Games a încălcat în mod voit clauzele contractului și că a adus „daune companiei Apple”. Probabil că daunele la care compania se referă sunt unele de ordin moral, întrucât imaginea Apple este afectată de aceste acuzații din partea Epic games. Dar partea cea mai interesantă este însă legată de afacerile companiei, care fac referire în special la ecosistemul iOS și magazinul de aplicații App Store.

Epic Games cere celor de la Apple să deschidă platforma iOS. Asta pentru că Epic Games își dorește să deschidă un magazin alternativ pe iOS, prin intermediul căruia să vândă jocuri și diverse obiecte in-game pentru Fortnite. Mișcarea Epic Games din urmă cu o lună încerca să ofere un preț redus pentru utilizatori, dar în același timp să crească și încasările companiei. Practic, renunțând la comisionul de 30% și scăzând prețul micro tranzacțiilor din Fortnite cu 20%, Epic Games rămânea cu 10% mai mult din fiecare tranzacție, în timp ce utilizatorii cheltuiau cu 20% mai puțin.

Apple spune că Epic amenință „existența ecosistemului iOS”

Apple spune însă că această mișcare dacă ar rămâne nepedepsită, amenință „existența ecosistemului iOS și valoarea sa imensă pentru consumatori”. Adevărul este că Apple încearcă să prezinte întotdeauna sistemul iOS drept unul care oferă o siguranță mai mare a datelor personale, iar argumentul pentru interzicerea altor metode de plată alternative și a altor magazine concurente este că Apple nu poate garanta securitatea acestora.

Desigur, motivul pentru care Apple nu dorește să ofere astfel de opțiuni este în primul rând legat de încasările sale din App Store. Cu un comision de 30% din fiecare tranzacție, App Store a devenit o sursă de venit extrem de importantă pentru companie. Astfel, renunțarea la o parte dintre aceste vânzări ar afecta rapoartele de venituri viitoare, care ar putea crea o reacție în lanț: investitorii ar putea să își retragă suportul și banii, iar valoarea Apple la bursă ar scădea sub cele două trilioane atinse în urmă cu doar câteva săptămâni.

sursa: The Verge

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult