CEO-ul Apple, Tim Cook: „Întotdeauna încercăm să păstrăm preţurile cât mai jos posibil”

Autor: Cătălin Niţu 03.10.2019
CEO-ul Apple, Tim Cook: „Întotdeauna încercăm să păstrăm preţurile cât mai jos posibil”

Produsele Apple sunt recunoscute la nivel mondial pentru preţurile foarte mari, în special în raport cu cele ale produselor concurente ale altor companii. În timp ce pe piaţa de smartphone-uri, preţurile s-au cam uniformizat pe segmentul high-end, în alte categorii, Apple încă vinde produse la preţuri considerate exagerate de către unii dintre utilizatori. Se pare însă că CEO-ul Tim Cook consideră că aceste preţuri sunt rezonabile şi că nici nu ar putea fi mai mici.

Tim Cook a oferit de curând un interviu pentru publicaţia germană Stern, în care a vorbit despre noile iPhone-uri şi despre serviciul de streaming Apple TV+. Acesta declarat în cadrul interviului că „Încercăm să păstrăm preţurile cât mai jos posibil şi din fericire am putut anul acesta să ieftinim preţul iPhone-ului”. Cook se referă la noul iPhone 11, care a fost prezentat pe scenă la un preţ de pornire de 699 dolari americani, cu 50 de dolari mai puţin decât modelul iPhone XR de anul trecut, care a fost lansat la 749 dolari.

În acelaşi timp, Apple TV+ pare să fie un serviciu mai ieftin decât cel al concurenţei. În timp ce Netflix cere 8 dolari pentru abonamentul de bază, Apple cere doar 5 dolari pe lună pentru serviciul său de streaming. Desigur, diferenţa de conţinut va fi un factor important de diferenţiere, întrucât Apple abia acum dezvoltă noi filme şi seriale, în timp ce Netflix are zece ani de experienţă în dezvoltarea de conţinut şi 20 de ani în distribuţia conţinutului licenţiat.

Tot Cook spune că acuzaţiile despre activitatea monopolară a companiei pe platforma sa sunt false: „Avem 30 sau 40 de aplicaţii listate în AppStore, faţă de două milioane de aplicaţii ale altora”. Acesta a comparat aplicaţiile sale cu brandurile proprii ale supermarket-urilor, care sunt vândute alături de cele ale altor companii. De asemenea, utilizatorii sunt liberi să acceseze orice tip de conţinut îşi doresc prin browser, chiar dacă acel conţinut nu se găseşte în AppStore din diverse motive, conform Tim Cook.