Chat GPT te-ar putea ajuta să ții mai multe job-uri simultan, multiplicând venitul lunar

20.09.2023
Chat GPT te-ar putea ajuta să ții mai multe job-uri simultan, multiplicând venitul lunar

Potrivit cercetătorilor Morgan Stanley, lider global în domeniul serviciilor financiare, tehnologiile Generative AI precum Chat GPT pot accelera procesul creativ, permițând celora care se adaptează noului trend să-și îndeplinească în timp record obligațiile de serviciu. Ba mai mult, specialiștii cu adevărat motivați să-și maximizeze câștigurile vor folosi ajutorul oferit de AI pentru a gestiona mai multe job-uri simultan, multiplicând astfel venitul lunar.

Am aflat deja despre scheme de înșelătorie practicate în China, unde aceeași persoană aplică permanent la interviuri de angajare, doar pentru a profita de bunăvoința companiilor în mare nevoie de forță de muncă. De data aceasta „schema” pare să fie viabilă, servicii precum Chat GPT oferind scurtătura pentru a impresiona angajatorul prin volumul și, eventual, calitatea muncii depuse.

Banca de investiții a efectuat sondaje în mai multe țări, inclusiv în SUA, Marea Britanie și India, pentru a-și forma o idee despre câți oameni au sau intenționează să preia mai multe locuri de muncă sau să creeze mai noi surse de venit în alte moduri.

Datele oficiale urmărite de Morgan Stanley arată că 5% din populație au deja mai multe locuri de muncă, tendința fiind de creștere cu 5% pe an. Datele neoficiale arată cp 8-10% din populație ar avea deja două locuri de muncă, interesul pentru această practică accelerând cu peste 18% pe an. Altfel spus, deteriorarea condițiilor economice, manifestată prin inflație și nesiguranța locului de muncă actual, motivează tot mai mulți angajați să caute un al doilea loc de muncă, fie și ca rezervă pentru cel actual.

Morgan Stanley compară noul studiu cu o analiză similară întreprinsă în urmă cu un an, înainte ca ascensiunea tehnologiilor Generative AI să schimbe tatele problemei. Astfel, Chat GPT și echivalentele sale conturează o modalitate mai rapidă pentru îndeplinirea activităților de serviciu, accesul rapid și cel mai adesea gratuit la aceste tehnologii distorsionând deja piața muncii.

Desigur, ajutorul Generative AI nu este atât de ușor aplicabil în situațiile care presupun muncă fizică, însă pentru activități care presupun atragerea de colaboratori pentru lucrul remote, tehnologiile AI reprezintă deopotrivă un ajutor pentru angajații care vor să-și maximizeze productivitatea, dar și o problemă pentru companiile care pot ajunge să plătească pentru servicii de calitate îndoielnică.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult