Directorul executiv al Google a câştigat 200 de milioane de dolari în 2016

Directorul executiv al Google a câştigat 200 de milioane de dolari în 2016

Directorul executiv al Google a câştigat în 2016 de două ori mai mult decât în anul precedent. Motivul din spatele compensaţiei de 200 de milioane de dolari, sumă de 4 ori mai mare decât tot sistemul bancar din România, transmite Mediafax.

Salariul de bază al lui Pichai a fost de 650.000 de dolari, iar 372.000 de dolari au reprezentat cheltuieli pentru securitatea personală şi zboruri. Şeful Google a primit o compensaţie în valoare de 198,7 milioane de dolari pentru promovarea în funcţia de director executiv şi pentru „numeroasele produse lansate cu succes”, se arată într-un document Google, citat de CNN.


Pichai, care face de mult timp parte din compania Google, a preluat funcţia de director executiv în urma restructurării din 2015. Larry Page, cofondatorul Google şi fostul director, a cedat poziţia pentru a se concentra pe dezvoltarea unor noi afaceri sub umbrela Alphabet.

Din 2015, de când Pichai a devenit director executiv, Google şi-a majorat vânzările din reclame şi YouTube şi a investit în hardware şi cloud computing.

În 2016, Google a lansat noi smartphone-uri, un kit de realitate virtuală şi un speaker inteligent controlat prin voce asemănător cu Amazon Echo.

Categoria „alte venituri” ale companiei, care include serviciile de cloud şi hardware, a ajuns la aproape 3,1 miliarde de dolari, în ultimul trimestru analizat, cu 50% mai mult faţă de acelaşi trimestru de anul trecut.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este jurnalist și publisher în grupul ArcMedia, unde se ocupă de site-urile tematice. Are 19 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat în piețele financiare și tehnologie. Pe lângă aceste domenii, mai scrie despre business și apărare. Este ... citește mai mult