Vineri, un nou documentar despre alergătorul român de ultramaraton Tibi Ușeriu va avea premiera mondială la Festivalul Internațional de Film de la Toronto (TIFF). Filmul „The Ultra Runner” prezintă parcursul lui Ușeriu dintr-o închisoare de maximă siguranță până în lumea curselor de anduranță extremă, transmite publicația Canadian Trail Running.
Pe măsură ce Ușeriu își depășește limitele în cursele de ultramaraton, el începe să-și înfrunte traumele din copilărie, fuga din România comunistă și anii petrecuți în lumea interlopă.
„Ceea ce m-a atras la acest subiect a fost motivația de a depăși limitele corpului uman”, a declarat regizorul Mila Aung-Thwin din Montreal, laureat al premiilor Emmy și Sundance, în nota sa regizorală. „Dar când l-am întâlnit pe Tibi Ușeriu, mi-am dat seama că nu era vorba de fapt despre o încercare fizică, ci despre una mentală. Când începea să alerge, pur și simplu dispărea în sine”, a adăugat el.
„Viața lui Tibi cuprinde mai multe existențe care par imposibil de reconciliat: o copilărie marcată de violență și privațiuni, fuga din România comunistă, ani petrecuți în lumea interlopă, jafuri armate, închisoare și apoi, în mod improbabil, alergarea de anduranță. El a descris alergarea ca pe o forță care l-a ajutat să se reconstruiască”, a continuat regizorul.
Ușeriu a câștigat patru competiții arctice, după ce a parcurs peste 3.000 km. De asemenea, el a publicat volumul de memorii „27 de pași”, devenit bestseller în România. A devenit și tată, iar acum își dedică timpul naturii, alături de fiul său, David.
Filmul „The Ultra Runner” a fost produs de companiile Eyesteelfilm din Montreal și winterhouse pictures din Ontario.
Proiecția de gală de vineri va include o sesiune de întrebări și răspunsuri la care vor participa Ușeriu, Aung-Thwin, precum și membri ai echipei de producție și de creație.