Echipamentele Huawei și ZTE interzise în SUA pe baza unui nou document, semnat de președintele Joe Biden

13.11.2021
Echipamentele Huawei și ZTE interzise în SUA pe baza unui nou document, semnat de președintele Joe Biden

Odată cu schimbarea administrației de la Casa Albă la începutul acestui an, companii precum Huawei și ZTE sperau probabil ca restricțiile impuse asupra lor de președintele Donald Trump și echipa sa să fie slăbite. Totuși, politica SUA externă nu s-a schimbat nici după instalarea lui Joe Biden în fruntea SUA, iar, recent cele două companii au fost aproape complet blocate de un nou document numit „Secure Equipment Act”, semnat de noul președinte. În baza acestuia, cererile și aplicațiile Huawei și ZTE în domeniul telecom nici măcar nu vor mai fi luate în considerare.

Echipamentele Huawei și ZTE vor fi refuzate pentru testare în SUA

În baza Secure Equipment Act, FCC, autoritatea care autorizează echipamente pentru utilizare pe teritoriul SUA, „nu va mai evalua sau aproba nicio aplicație de autorizație pentru echipament care poate reprezenta un risc inacceptabil la securitatea națională”. Acest refuz se face pe baza unei liste de companii, care a fost deja publicată anterior. Desigur, pe această listă sunt include Huawei, ZTE și alte câteva companii care ar putea avea legături cu armata Chinei sau alte autorități ale statului chinez.

Astfel, FCC va refuza din start echipamentele de rețea ale Huawei și ZTE, și, teoretic, va putea refuza inclusiv smartphone-uri, accesorii și orice alt tip de produs ar oferi aceste companii pentru a obține aprobare de comercializare pe teritoriul SUA. În baza refuzului FCC de a aproba smartphone-uri Huawei, magazinele online și retail, precum Amazon sau Best Buy, ar putea să refuze la rândul lor aprovizionarea acestor dispozitive pentru a fi livrate către clienții americani. Totuși nu este încă clar dacă Secure Equipment Act acoperă și dispozitivele pentru consumatori.

Conform Brendon Carr, comisar FCC, SUA a aprobat din din 2018 și până în prezent 3.000 de înscrieri de dispozitive. Pe baza Secure Equipment Act astfel de echipamente „nesigure” de la companii precum Huawei și ZTE nu vor mai putea fi folosite în rețelele de comunicații din SUA.

sursa: Reuters

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult