Huawei țintește să devină noul Google pentru regiunea Asiei

01.05.2021
Huawei țintește să devină noul Google pentru regiunea Asiei

Exclus din rândul marilor producători hardware, Huawei încearcă să devină o alternativă Google, investind masiv în dezvoltarea propriului ecosistem software bazat pe servicii indispensabile.

Dacă SUA nu ar fi interferat între anii 2019-2020 cu business-ul Huawei pe segmentul telefoane mobile, nu există nicio îndoială că gigantul susținut de guvernul chinez ar fi fost acum cel mai mare producător de smartphone-uri din lume. Altfel spus, discuția purtată undeva în birourile de la Casa Albă, pe tema amenințării iminente constituită de Huawei la adresa supremației tehnologice a SUA pe plan local și internațional, și-a atins scopul, interdicțiile economice impuse pe criterii de securitate națională blocând în mod eficient ambițiile Huawei pentru expansiune globală.

Pe 16 mai 2019, SUA au plasat compania pe așa numită entity list, interzicându-i accesul la lanțul de aprovizionare din SUA, în direcția căruia Huawei efectuase doar anul anterior plăți de 18 miliarde dolari. De asemenea, SUA a blocat accesul Huawei la aplicațiile/serviciile Google, inclusiv versiunea licențiată de Android.

Un an mai târziu, SUA a făcut o modificare a regulilor sale de export, interzicând furnizorilor globali de semiconductoare să mai cipuri către Huawei, dacă acestea sunt fabricate cu ajutorul tehnologiilor americane. Rezultatul, ușor previzibil, a fost blocarea de facto a business-ului Huawei ca și producător de telefoane inteligente, din lipsa stocurilor de componente. Ce-i drept, Huawei și-ar putea reorganiza lanțul de furnizori pentru a produce în continuare dispozitive smartphone, dar fără acces la componente de înaltă tehnologie nici nu poate fi vorba de păstrarea competitivității cu marile branduri internaționale. În mod ironic, Huawei s-a văzut în imposibilitatea de a-și fabrica inclusiv cea mai nouă generație de chipseturi Kirin, pe motiv că procesul de fabricație pe 5nm furnizat de TSMC includea tehnologii licențiate de la companii americane.

Huawei, viitor rival pentru Google?

În încercarea de a rămâne pe linia de plutire, Huawei și-a vândut sub-brandul Honor (divizia cea mai profitabilă), astfel încât poată evita interdicțiile SUA. Cumpărătorul este însă tot un conglomerat de companii, controlate în mod indirect de Beijing. Cu tot efortul depus, Huawei coboară de la poziția de aspirant al locului doi, în topul celor mai mari producători smartphone, abia la poziția #7, fiind devansat de alte companii chinezești precum Xiaomi și Oppo.

CNBC raportează că Huawei a introdus câteva noi produse de cloud computing, punându-le în competiție cu Alibaba din China. Într-un comunicat de presă emis duminică, Huawei a spus că dorește ca expansiunea pe segmentul cloud să „mărească în cele din urmă proporția pe care o au afacerile noastre de software și servicii în mixul total de venituri”. De exemplu, săptămâna trecută Arcfox a lansat un autoturism al cărui centru multimedia rulează HarmonyOS, alternativa Android produsă de Huawei.

Neil Shah, director de cercetare la Counterpoint Research, a declarat că „Huawei încearcă să-și pivoteze business-ul către rolul de companie software / cloud și servicii”. Schimbarea de strategie ar fi un răspuns direct împotriva restricțiilor impuse de SUA pe segmentul produselor hardware și tehnologii conexe.

Huawei spune că HarmonyOS poate fi folosit echiparea mai multor categorii de produse, începând cu smartphone-uri, televizoare și chiar la automobile.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult