Investitorii Facebook propun înlocuirea lui Mark Zuckerberg în consiliul directoral

18.10.2018
Investitorii Facebook propun înlocuirea lui Mark Zuckerberg în consiliul directoral

 Poziţia lui Mark Zuckerberg în fruntea consiliului directoral al Facebook este ameninţată, câţiva investitori importanţi propunând că această poziţie ar trebui să fie ocupată de o persoană independentă, care să asigure un nivel mai mare de transparenţă şi să protejeze interesele celor care susţin compania financiar.

Mark Zuckerberg este atât CEO-ul companiei, cel care ia deciziile importante, cât şi preşedintele consiliului directoral, având astfel control aproape complet asupra operaţiunilor Facebook. Ceo care au venit cu propunerea de a-l înlocui pe Zuckerberg sunt Fondul de Pensii al oraşului New York, Trillium Asset Management şi trezoreriile de stat ale Rhode Island, Illinois şi Pennsylvania.

Scott Stringer, revizor financiar în cadrul Fondului de Pensii al oraşului New York a propus schimbarea lui Mark Zuckerberg cu o declaraţie dură la adresa companiei:

„Facebook joacă un rol foarte mare în societatea şi economia noastră. Compania are o responsabilitate socială şi financiară de a rămâne transparentă, motiv pentru care cerem independenţa şi asumarea răspunderii în consiliul directoral la acesteia. Avem nevoie ca acest consiliu insular al Facebook să îşi ia un angajament serios pentru a adresa riscurile reale (reputaţionale, regulatorii şi riscul asupra democraţiei) care afectează această ţară, investitorii săi şi nu în ultimul rând pensiile agonisite prin muncă a mii de muncitori din New York. Un scaun independent în acest consiliu este esenţial pentru a ajuta Facebook să treacă peste această situaţie complicată şi pentru a reinstaura încrederea pentru poprul american şi pentru investitori”

Fondul de Pensii din New York este compus din cinci fonduri publice diferite, şi gestionate de către Stringer. Acestea valorează în total 160 de miliarde de dolari, iar întreaga entitate este critică la adresa Facebook de mai mult timp, chiar dacă este unul dintre investitorii principali.

Anul viitor, la următoarea întâlnire a investitorilor va fi votată în consiliul directoral şi această propunere. Sunt slabe şanse însă ca Zuckerberg să poată fi înlocuit, acesta având putere de vot mai mare decât restul membrilor.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult