Potrivit unui interviu acordat celor de la CNBC, magnatul financiar american Warren Buffett recunoaște că s-a pripit atunci când și-a vândut acțiunile Apple, dar a declarat că, deși i-ar plăcea să cumpere din nou, nu ar face-o în acest moment, având în vedere situația pieței.
„Le-am vândut prea devreme. Dar le-am și cumpărat foarte devreme, așa că…”, a afirmat Buffett în cadrul interviului.
Apple a devenit investiția de referință pe Bursa de la New York pentru investitor și pentru compania sa Berkshire Hathaway, care a ajuns să dețină 9,8 milioane de astfel de acțiuni. După ani de succes, începând cu 2024, Buffett a început să vândă o parte semnificativă dintre titlurile companiei tehnologice; chiar și în aceste condiții, Apple rămâne una dintre principalele companii din portofoliul Berkshire Hathaway, informează El Economista. Conglomeratul lui Buffett și-a redus participația la 61,96 miliarde de dolari la sfârșitul anului trecut, potrivit InsiderScore.
Astfel, în timp ce Warren Buffett a vândut acțiuni Apple în valoare de aproape 2 miliarde de dolari, Jeff Bezos (CEO al Amazon) a vândut acțiuni Amazon în valoare de 4 miliarde de dolari.
Este adevărat, în spatele celor două vânzări majore de acțiuni au stat motive diferite. Conglomeratul Berkshire Hathaway al lui Warren Buffett a fost unul dintre acționarii majoritari ai Apple timp de mulți ani. Chiar și după ultimele vânzări, compania încă deține acțiuni în valoare de peste 170 de miliarde de dolari.
Apple îndeplinește toate criteriile-cheie de investiții ale lui Buffett, cum ar fi marje generoase și o poziție pe piață atât de puternică încât este aproape imposibil ca rivalii să o conteste. I-a adus sume enorme de bani de când a început să-și construiască participația în ultimii 20 de ani, la fel cum Apple a făcut pentru oricine a investit în companie.
Este foarte posibil ca atât Warren Buffett, cât și Jeff Bezos pur și simplu să își pună ordine în portofoliile lor de acțiuni și, în același timp, să-și “regleze” impozitele. Niciunul dintre investitori nu se retrage complet și ambii vor continua să dețină poziții mari la Apple, respectiv Amazon.
Chiar și așa, nu a existat nicio presiune reală asupra lor să vândă și, dacă ar fi crezut că acțiunilor lor le va crește valoare în următorul deceniu, probabil că ar fi rămas pe poziție. În realitate, gurile rele vorbesc despre epica creștere a giganților tehnologici, care se apropie de sfârșit, de unde și aceste decizii ale investitorilor majori.
Sursa: Mediafax