Mark Zuckerberg, „profund dezamăgit” după ce SpaceX i-a distrus satelitul de 95 mil. de dolari

Autor: Adrian Popa 02.09.2016
Mark Zuckerberg, directorul executiv al Facebook, s-a declarat „profund dezamăgit” după ce o rachetă Falcon 9 care avea la bord un satelit al companiei a explodat în timpul unor teste efectuate la Cape Canaveral. 
 
Satelitul în valoare de 95 milioane de dolari aparţinea organizaţiei Internet.org, o iniţiativă a lui Zuckerberg prin care doreşte să ofere internet în zonele sărace sau greu accesibile. 

Racheta Falcon 9 aparţinea companiei SpaceX, co-fondată de Elon Musk

Şeful Facebook se află în aceste zile în Africa. De acolo, el a publicat un mesaj după explozie. „Mă aflu aici în Africa şi sunt profund dezamăgit să aud că lansarea ratată a SpaceX ne-a distrus satelitul care ar fi furnizat conectivitate atâtor antreprenori şi celorlalţi oameni de pe continent”, a spus el.
 
 
Din fericire, potrivit lui Zuckerberg, Internet.org dispune şi de alte tehnologii, precum drona Aquila. Aceasta va fi alimentată cu energie prin intermediul panourilor solare montate pe aripile cu o anvergură mai mare decât cea a celor de pe Boeing 737. „Va fi capabilă să stea la altitudini mai mari de 18 km timp de mai multe luni”, a explicat la un moment dat Zuckerberg pe Facebook. Dronele Aquila vor furniza internet în Africa şi America Latină.