Norton și Avast fuzionează, tranzacția de 8 miliarde dolari ridicând un colos pe segmentul soluțiilor de securitate informatică

11.08.2021
Norton și Avast fuzionează, tranzacția de 8 miliarde dolari ridicând un colos pe segmentul soluțiilor de securitate informatică

Acordul semnat între Norton Lifelock și Avast prevede preluarea întregului portofoliu de acțiuni a celei din urmă, compania rezultată urmând să dețină un portofoliu de peste 500 milioane de clienți.

Potrivit CEO-ului Vincent Pilette, tranzacția permite întărirea platformei de securitate cibernetică  Norton și accelerarea inovației. Totodată, fuziunea celor două companii permite îmbunătățirea produselor oferite, prin încorporarea celor mai bune atribute disponibile la ambele soluții de securitate.

Spre exemplu, viitorul produs antivirus va putea include atât inovațiile Avast pe segmentul privacy, cât și experiența Norton Lifelock în domeniul protejării identității, de aceste avantaje beneficiind atât consumatorii de rând, cât și clienții business. Totodată, expertiza celor două companii de securitate va putea fi folosită pentru a spori protecția împotriva atacurilor de tip ransomware, tot mai răspândite și în rândul companiilor mari, sau chiar ținte care atrag expunere mediatică asupra atacatorilor, cum sunt spitalele și instituțiile guvernamentale: „Cu această combinație, ne putem consolida platforma de securitate cibernetică și o putem pune la dispoziția a peste 500 de milioane de utilizatori”.

Fondată în Republica Cehă în urmă cu 11 ani, compania Avast creează soluții de securitate cibernetică pentru consumatori și întreprinderi mici. La rândul ei, Avast a achiziționat compania rivală AVG în urmă cu 5 ani.

Norton LifeLock este fosta divizie consumer a Symantec, rămasă în urmă după ce Broadcom a achiziționat business-ul de securitate al Symantec, în urmă cu doi ani. Antivirusul Norton există sub diverse forme din 1991 și a rămas o alegere populară pentru consumatori timp de 30 de ani.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult