(P) Cel mai ecologic şi sigur Centru de Date din România se află în Bucureşti

Autori: Adrian Popa, Go4it.ro 27.05.2016
(P) Cel mai ecologic şi sigur Centru de Date din România se află în Bucureşti
M247 Europe, filiala locală a grupului britanic M247 Ltd, deţine cel mai ecologic centru de date din România, un spaţiu neutru complet securizat, având în spate o infrastructură tehnică solidă şi o reţea europeană cu o capacitate de peste 1 Tbps. 
 
Grupul M247 Ltd s-a remarcat încă de la început prin gama vastă de servicii şi soluţii inovative de telecomunicaţii pe care le furnizează unui număr extrem de variat de clienţi, de la persoane fizice şi companii mici până la instituţii publice şi giganţii din domeniul IT&C.
 
 
În România, grupul este prezent din 2012 prin filiala locală M247 Europe, devenind în acest timp una dintre cele mai apreciate companii IT&C din ţară. Centrul neutru de colocare pe care îl deţine în Bucureşti, cu o capacitate de 5.000 de servere în faza iniţială, este ocupat la doar un an de la deschiderea lui în proporţie de peste 80%. 
 
Supravegheat 24/24 de o echipă de specialişti, data center-ul M247 Europe este proiectat şi echipat la cele mai înalte standarde.
 
Investiţia de şapte cifre care a stat la baza acestui centru îl poziţionează nu numai ca cel mai ecologic centru de date din ţară, dar şi printre cele mai ECO din Europa. Datorită sistemului avansat de izolare a culoarului cald, sistemului climatic de reducere a amprentei de carbon, politicii de reciclare, dar şi a planificării unor upgrade-uri continue pentru îmbunătăţirea eficienţei energetice, în incinta acestui data center se foloseste mult mai puţină energie electrică decât în alte centre de date.
 
Securitatea avansată a data center-ului M247 Europe este un alt aspect foarte important care îl plasează, de asemenea, printre cele mai sigure şi stabile spaţii din România. Nu numai că dispune de certificare ISO 27001 pentru Managementul Securităţii Informaţiilor, dar există mai multe niveluri de securitate, camere CCTV de supraveghere a complexului şi sisteme avansate VESDA de detectare a fumului.
 
 
M247 Europe garantează disponibilitatea energiei electrice prin asigurarea unor niveluri multiple de energie, două generatoare diesel cu pornire automată N+1, transformatoare electrice, dedicate, de înaltă tensiune, dar şi un sistem sofisticat de epurare a gazelor de combustibil şi filtre pentru a elimina contaminarea.
 
Mai mult, companiile care aleg sa închirieze un spaţiu în acest centru de date vor putea să se bucure printre altele şi de un spaţiu închis şi securizat pentru echipamentul personal, WiFi gratuit, spaţiu de recreere sau sală de conferinţe cu videoproiector, sunet şi TV. 
 
 
Capacitatea substanţială de colocare în data center-ul din Bucureşti alături de o gamă variată de servicii de conectivitate IP, suport tehnic 24x7x365, posibilitatea alegerii transportatorilor onsite sau a monitorizării de la distanţă a echipamentelor, înseamnă că M247 Europe pune la dispoziţie o soluţie de colocare flexibilă şi eficientă, care poate fi adaptată oricând în funcţie de cerinţele clienţilor săi.
 
Cei care vor să vadă cel mai ecologic centru de date din România sau pur şi simplu îşi doresc să facă cunoştinţă cu echipa M247 pot contacta oricând compania pentru programarea unui tur privat al data center-ului din Bucureşti. Mai multe informaţii găsiţi pe www.m247.ro