Preşedintele Uber demisionează după doar şase luni petrecute în companie

Preşedintele Uber demisionează după doar şase luni petrecute în companie

Jeff Jones, preşedintele Uber Technologies Inc, demisionează, la mai puţin de şapte luni de când a fost angajat ca expert în marketing pentru a gestiona imaginea companiei, scrie site-ul agenţiei Reuters.

Jones susţine, într-o declaraţie acordată agenţiei Reuters, că nu poate continua ca preşedinte al unei afaceri cu care este incompatibil. Funcţia lui Jones a fost pusă sub semnul întrebării după ce, la începutul lunii martie, Uber a început să caute un director pentru operaţiuni (chief operating officer – COO), pentru a ajuta la conducerea companiei alături de directorul executiv, Travis Kalanick.

Jones s-a alăturat Uber, fiind responsabil pentru modernizarea brandului companiei, după ce a fost director de marketing al companiei Target Corp.

Şi alţi oficiali ai companiei au părăsit sau vor părăsi compania. Vicepreşedintele platformei de business Uber, Brian McClendon, a declarat că intenţionează să părăsească compania la finalul lunii în favoarea politicii.

În februarie, inginerului şef, Amit Singhal, i-a fost cerută demisia în urma unei acuzaţii de agresiune sexuală venită din perioada în care lucra la Google, companie deţinută de Alphabet Inc.

De asemenea, la începutul lunii, Ed Baker, vicepreşedintele pentru producţie al Uber şi Charlie Miller, cercetător pe teme de securitate, au părăsit compania.

În ultimele săptămâni, Uber s-a confruntat cu mai multe controverse. Un fost angajat al Uber a publicat pe blog o postare prin care descrie un mediu de lucru în care agresiunea sexuală era prezentă şi nepedepsită. Articolul a generat o investigaţie internă care este condusă de fostul procuror general al Statelor Unite, Eric Holder.

Apoi, Bloomerg a difuzat un material video în care Kalanick se ceartă cu unul dintre şoferii companiei, care îi spune că pierde bani după ce Uber a redus sumele plătite şoferilor. Kalanick a fost nevoit să îşi ceară scuze public.

La începutul acestei luni, Uber a confirmat folosirea în secret a programului numit „Greyball”, care îi ajută pe şoferi să scape de autorităţi în oraşele în care serviciul a fost interzis. De atunci, Uber a interzis folosirea programului pentru a identifica reglementatorii locali.

Mai mult, Uber este acţionat în instanţă de către divizia de maşini autonome a Alphabet Inc, care acuză compania că şi-ar fi însuşit tehnologii şi secrete comerciale, precum tehnologia Lidar, un sistem radar pe bază de laser care ajută maşinile autonome să sesizeze ce este în jurul lor. Uber susţine că acuzaţiile sunt false.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult