Samsung a redevenit cel mai mare producător smartphone din lume, detronând Huawei

02.11.2020
Samsung a redevenit cel mai mare producător smartphone din lume, detronând Huawei

În mod inevitabil, interdicțiile comerciale dictate de SUA împotriva Huawei își arată roadele, Samsung redevenind producătorul smartphone cu cele mai mari vânzări la nivel global. Însă, per total, evoluția nu este în favoarea SUA, Apple fiind depășit de Xiaomi, o altă companie din China.

În timp ce supremația Huawei asupra pieței globale de telefoane inteligente s-a dovedit a fi de scurtă durată, scopul Statelor Unite de a compromite poziția dominantă a Chinei în piața dispozitivelor pentru comunicații mobile nu este neapărat atins.

Samsung, din nou, cel mai mare producător smartphone din lume

Privit ca un unul dintre instrumentele pentru facilitarea operațiunilor de supraveghere în masă prin care Partidul Comunist Chinez își asigură rămânerea la putere, Huawei a fost etichetat drept pericol major la adresa națiunilor lumii și combătut prin numeroase declarații politice și măsuri concrete, care până la urmă au lovit dur în afacerile companiei. În urmă cu doar trei luni, Huawei devenea cel mai mare producător smartphone din lume, performanța fiind în mare parte atinsă tot cu ajutorul vânzărilor realizate în țara natală, motivate de îndemnurile patriotice circulate prin canalele media controlate de Stat, pentru susținerea companiei pusă în dificultate de o putere străină.

În mod inevitabil, realitatea prezentată de vânzările ca și blocate în piețele internaționale și-a arătat efectele și în statistici, vânzările Huawei scăzând cu 7% în ultimul trimestru, respectiv cu 24% față de nul anterior. Prin contrast, livrările Samsung au crescut cu un spectaculos 47% în ultimul trimestru.

Pentru cine ține evidența, pozițiile 5-6-7 în clasamentul celor mai importanți producători smartphone sunt adjudecate de brandurile BBK Electronics (companie chineză): Oppo, Vivo și Realme. În practică, dacă ne referim strict la compania-mamă, cele trei branduri sus amintite cumulează un volum al livrărilor smartphone chiar mai mare decât Huawei, BBK fiind de fapt noul rival pentru Samsung, aflat de facto în poziția secundă și înaintea Apple, producătorul smartphone de care auzim cel mai des prin canalele media.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult