Samsung închide şi ultima fabrică deţinută în China, unde mai producea modele smartphone

Autor: Aurelian Mihai 02.10.2019
Samsung închide şi ultima fabrică deţinută în China, unde mai producea modele smartphone

Chiar dacă este cel mai mare producător smartphone la nivel global, Samsung nu reuşeşte să spargă dominaţia producătorilor locali asupra pieţei din China, toate strategiile încercate până acum fiind blocate de loialitatea neînduplecată a consumatorilor faţă de brandurile autohtone.

În urmă cu doar 10 luni, Samsung anunţa închiderea a încă unei fabrici din China. Măsura a fost urmată de restrângerea activităţii la facilităţile de producţie rămase, pe fondul vânzărilor slabe înregistrate pe perioada verii.

Închiderea ultimei fabrici unde mai erau produse telefoane inteligente pentru piaţa chineză are ca explicaţie oficială nevoia eficientizării activităţilor prin relocarea în centre cu acoperire globală. Samsung admite astfel eşecul dezvoltării unui business smartphone local, esenţial pentru cucerirea pieţei chineze.

Fără posibilitatea de vinde modele smarphone produse în fabrici deţinute local, este greu de crezut că Samsung va mai putea ţine pasul cu restul producătorilor chinezi, deja favorizaţi de autorităţile de la Beijing cu un tratament preferenţial şi scutiri de taxe.

În timp ce dispozitive premium ca Galaxy S10 şi Note10+ vor continua să fie aduse în piaţa chineză pe calea importurilor, modele smartphone mai uşor vandabile în volum mare cum este Galaxy A10s vor fi produse sub contract, prin intermediul fabricanţilor ODM (original design manufacturer) apelaţi deja şi de alte branduri mari (ex. Apple).

Urmând vârfului atins în anul 2013, când Samsung deţinea 20% din piaţa chineză, sud-coreenii au pierdut constant, ajungând la 4.9% cotă de piaţă în anul 2016 şi mai puţin de 1% în anii 2018-2019.

 

Tags: