SUA va impune o taxă de 100% pe semiconductorii importați din afara țării. Ce se întâmplă cu produsele Apple

07.08.2025
SUA va impune o taxă de 100% pe semiconductorii importați din afara țării. Ce se întâmplă cu produsele Apple

Donald Trump, președintele în exercițiu al Statelor Unite ale Americii, a anunțat un nou tarif de 100% aplicabil cipurilor și semiconductorilor importați în SUA. Ca de obicei însă, există și excepții de la plata acestor tarife.

Este vorba despre companiile care își construiesc produsele pe teritoriul Statelor Unite ale Americii sau care și-au luat angajamentul de a le construit, în viitorul apropiat, pe teritoriul SUA. Având în vedere că Apple s-a angajat să investească nu mai puțin de 600 de miliarde de dolari pentru a fabrica anumite produse pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, compania va fi scutită de aceste noi tarife.

“Dacă construiești pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, ți-ai luat angajamentul că o vei face sau ești în procesul de a o face, nu vor fi taxe suplimentare”, a afirmat Trump. Totuși, președintele American a amintit și eventualele cazuri în care companii promit că își vor fabrica produsele pe teritoriul SUA și apoi nu își respectă aceste angajamente: pentru acestea, tarifele vor fi recalculate pentru perioadele de nerespectare a promisiunilor și apoi aplicate la o dată ulterioară.

Inițial, administrația Trump a exclus de la tarife semiconductorii și produsele derivate, precum este iPhone-ul, importate din țări precum China și India. Președintele american promisese însă că va reveni asupra acestei decizii și va impune perceperea de taxe mari la importurile de cipuri.

Apple girează aplicarea acestor tarife suplimentare

După cum știm, principalul furnizor de cipuri pentru Apple sunt taiwanezii de la TSMC (Taiwan Semiconductor Manufacturing Company), iar aplicarea unor astfel de tarife, fără excepții sau condiții speciale, ar fi putut duce la creșterea semnificativă de costuri. Pentru moment însă, cei de la Apple par să fi scăpat de noile tarife de 100% pentru cipuri și semiconductori.

De altfel, anunțul despre aceste tarife a fost făcut la Casa Albă în prezența lui Tim Cook, CEO-ul celor de la Apple, care și-a luat din nou angajamentul de a investi în fabricarea de produse pe teritoriul Statelor Unite. Nu a fost dezvăluit încă un termen de la care vor fi aplicate noile tarife pe semiconductorii importați în SUA.

Sursa: Mac Rumors

Urmărește Go4IT.ro pe Google News