TOP 5 producători de smartphone-uri (Canalys): Xiaomi trece pe locul 2 în România și Europa

06.05.2021
TOP 5 producători de smartphone-uri (Canalys): Xiaomi trece pe locul 2 în România și Europa

Xiaomi pare să fie compania care a avut cel mai mult de câștigat de pe urma restricțiilor SUA asupra Huawei. Compania chineză a reușit să termine anul trecut pe locul al treilea mondial, după Samsung și Apple în clasamentul celor mai mari producători de smartphone-uri, iar deja anul acesta se pregătește să urce pe locul al doilea, devansând Apple. Chiar dacă nu este încă tocmai clar dacă va reuși asta în 2021, în special din cauza disponibilității limitate de semiconductori, în Europa și chiar local, în România, Xiaomi a depășit Apple deja.

Xiaomi în România

Conform unui studiu de piață realizat de Canalys, Xiaomi este în T1 2021 al doilea producător de smartphone-uri din România cu 16% din piață. Singura companie care este deasupra Xiaomi este Samsung, care deține 50% din piață, iar imediat sub se află Apple, care coboară pe locul al treilea.

Aceste trei companii au fost și singurele care au înregistrat creșteri în cota de piață. Samsung a avut doar o creștere de 4%, pe când Apple a înregistrat o creștere de 26% față de anul trecut, probabil datorită seriei iPhone 12. Xiaomi, în schimb, pare să fi atras clienți de la Huawei, înregistrând o creștere de 248% în România, în timp ce Huawei a scăzut cu 64% la 6% din piață. Oppo urcă pe locul al patrulea, tot cu 6%.

Xiaomi în Europa

Canalys are studii și pentru Europa, cât și pentru Europa Centrală și de Est separat. Cele două clasamente sunt însă foarte interesante, sugerând că Xiaomi este lider de piață în această regiune a Europei.

În Europa Centrală și de Est, Xiaomi este pe primul loc, conform Canalys, cu 32% din piață, compania fiind urmată de Samsung, cu 31% și apoi Apple cu 8%. Ultimele două locuri sunt ocupate de Honor și Huawei, cu 5, respectiv 4%. Creșterea de la an la an a fost de 82% pentru Xiaomi, 28% pentru Samsung și 17% pentru Apple, în timp ce Huawei a scăzut cu 83%.

Pe întregul continent european, care include și Europa de Vest, Samsung continuă să domine piața, în timp ce Xiaomi reușește să depășească Apple per total. Avem Samsung pe primul loc, cu 35% din piață, Xiaomi pe locul al doilea cu 23%, Apple pe trei cu 19%, Oppo pe locul 4 cu 4% și Huawei pe 5 cu 3%. Dintre toate, la nivel de Europa, Oppo a crescut cel mai mult față de anul trecut, cu 153%, iar Xiaomi cu 85%. Huawei a scăzut per total cu 81% față de T1 2020.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult