TSMC anunță investiții de 44 miliarde dolari, pentru dezvoltarea a noi fabrici de semiconductoare

18.01.2022
TSMC anunță investiții de 44 miliarde dolari, pentru dezvoltarea a noi fabrici de semiconductoare

TSMC și Samsung sunt acum ultimii fabricanți de semiconductoare cu suficientă putere financiară pentru a rămâne în avangarda tehnologiilor de fabricație pentru microprocesoare, atât de căutate de jucători precum Apple, Qualcomm, AMD și chiar Intel. Însă lupta nu se duce doar la gama de top, existând o cerere uriașă pentru semiconductoare de uz general, cum sunt cip-urile necesare pentru fabricarea de autoturisme, până la televizoare și alte electronice de consum, imposibilitatea livrării acestora în volum suficient lăsând întregi industrii într-o stare de criză.

Din păcate, investițiile anunțate la aproximativ 43.7 miliarde dolari nu-și vor arăta cu adevărat roadele mai devreme de anul 2030, ridicarea unei noi fabrici de semiconductoare de la fundație până la instalarea și darea în folosință a echipamentelor fiind un proces extrem de complex, care nu poate fi scurtat oricât de mulți bani ar fi dispusă o companie să investească. Tot cam atunci ar putea și Samsung să dea în folosință noi facilități de producție, realizate cu investiții estimate la 37.8 miliarde dolari. Merită spus că ambițiile Samsung sunt ceva mai mari decât atât, compania anunțând încă din anul 2019 un plan de investiții pe 10 ani, totalizând 116 miliarde dolari în dezvoltarea de noi facilități pentru producția de semiconductoare. Suma a fost majorată la 151 miliarde dolari în 2020, Samsung dorind să depășească rivalul TSMC la capitolul investiții pentru al doilea an consecutiv.

Astfel, competiția dintre Samsung și TSMC se rezumă deocamdată mai mult la disponibilitatea de a investi mai mult decât producătorul rival, rezultatele urmând să se vadă pe termen lung.

Însă din punct de vedere al cotei de piață, TSMC este deja lider incontestabil, cu 53.1% din totalul livrărilor de semiconductoare. Spre comparație, TSMC deține doar 17.1% cotă de piață, împărțită cu alți jucători mai mici din industrie.

În termeni financiari, TSMC și-a majorat veniturile în 2021 cu 24.9%, până la 56.8 miliarde dolari. Însă din punct de vedere al profitului, majorarea tarifelor percepute clienților s-a concretizat într-o creștere și mai mare, de 40.9% (23.2 miliarde dolari). În afara condițiilor de piață potrivnice, atribuite crizei globale de semiconductoare, de ajutor pentru susținerea tarifelor majorate a fost și calitatea cip-urilor livrate, tehnologiile TSMC fiind considerate superioare celor folosite de rivalul Samsung.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult