Declinul cognitiv înregistrat la noile generații comparativ cu cele anterioare poate fi pus pe seama folosirii tehnologiei. Cu cât tehnologia este mai integrată în viața de zi cu zi a copiilor, cu atât abilitățile lor cognitive scad mai mult, a declarat, într-un interviu acordat Go4it, Dr. Werner Vogels, CTO și vicepreședinte Amazon.
„În trecut, fiecare generație succesivă – deoarece petrecea mai mult timp la școală și învăța mai multe – devenea superioară din punct de vedere cognitiv față de părinții săi. Se pare că Generația Z rămâne în urmă. Cu cât tehnologia este mai integrată în viața de zi cu zi a copiilor, cu atât abilitățile lor cognitive scad mai mult”, a afirmat reprezentantul gigantului tehnologic.
Dr. Vogels a adăugat că părinții poartă o parte din vină în prezent. „În trecut, când conduceam mașina, copiii mei din spate fie cântau, fie întrebau: «Tată, am ajuns?» Acum, părinții le dau o tabletă iPad. Copiii de doar 4 sau 5 ani se descurcă mai bine pe YouTube decât tine”, a detaliat vicepreședintele Amazon.
Potrivit lui Vogels, totul se reduce la consumul constant de conținut: de fiecare dată se produce o descărcare de dopamină. „Și nu este vorba doar despre dopamină – există un al doilea receptor, dopamina D2, care controlează, în esență, voința ta. Așa că și acela este afectat. Nu doar că tânjești după acea descărcare de dopamină, dar nu mai ai voința necesară pentru a-i rezista”, a explicat reprezentantul Amazon.
El a adăugat că astăzi, în stațiile de autobuz, chiar dacă vehiculul sosește peste două minute, toți oamenii își scot telefoanele, în loc să citească o carte, să observe oamenii sau pur și simplu să se plictisească.
„Plictiseala stimulează creativitatea. Sunt din Olanda și există un termen în limba olandeză, «niksen», care înseamnă, practic, a nu face nimic. Dacă o persoană s-ar uita pe fereastră, cu privirea pierdută, fără să facă nimic, și cineva ar întreba-o: «Ce faci?», iar ea ar răspunde: «Niksen», oamenii ar fi invidioși, pentru că înțelegem că a nu face nimic este esențial pentru sănătate. A te plictisi nu este un lucru rău. Este important ca elevii și tinerii să învețe cum să se plictisească”, a mai spus CTO-ul Amazon.
Părinții, din dorința de a nu fi deranjați, pregătesc terenul pentru o criză de sănătate semnificativă peste 5-10 ani, a adăugat acesta: „Acești copii nu vor avea voința necesară pentru a rezista drogurilor, jocurilor de noroc, sexului sau oricărei alte tentații.”