Canon SX150 IS: aparat foto compact cu 12x zoom optic şi video HD

Canon SX150 IS: aparat foto compact cu 12x zoom optic şi video HD

Fără să exceleze la vreun capitol (senzor, zoom, ecran sau dotări extra), Canon SX150 IS vine în întâmpinarea consumatorilor care doresc o cameră decentă cu un zoom optic mare, la un preţ de sub 1000 de lei.

Canon SX150 IS

Design

Corpul camerei este compact, robust şi bine îmbinat. Mi-a plăcut amplasarea foarte bună a butoanelor şi mai ales a rotiţelor de control, ambele comod de folosit cu degetul mare – în partea superioară avem rotiţa cu modurile de fotografiere, iar cea pentru modificarea parametrilor de fotografiere (ISO, diafragmă, compensarea expunerii) lângă ecran, în partea dreaptă.

Bliţul se ridică manual, dar activarea din meniu se face automat, mulţumită unui senzor de poziţie.

Canon SX150 IS

Lângă obiectiv este poziţionată o lampă de asistenţă pentru focalizare în spaţii întunecate sau slab iluminate.

Un aspect mai rar întâlnit în ultima vreme, dar nu aş spune că reprezintă un dezavantaj, este faptul că aparatul merge cu două baterii alcaline R6 AA sau doi acumulatori Ni-Mh. Este adevărat că aceştia nu oferă autonomia şi durabilitatea unui acumulator Li-Ion, dar compensează prin faptul că pot fi transportaţi în set de patru şi înlocuiţi când una dintre perechi se descarcă, reducând astfel incidenţa cazurilor nefericite când pleci la plimbare şi uiţi să încarci acumulatorul.

Canon SX150 IS

Specificaţii

Canon SX150 IS are un senzor CCD de 1/2.3 inch, iar dimensiunea maximă a fotografiilor este de 14.1 MP. În cazul înregistrărilor video, putem realiza capturi HD 720p.

Restul specificaţiilor arată astfel:

  • Lentile 28 – 336 mm (12x zoom optic), F3.4 – F5.6;
  • Procesor de imagine Digic 4;
  • ISO 80 – 1600;
  • Stabilizator optic de imagine;
  • Focalizare automată prin diferenţe de contrast, Face Detection, tracking focus;
  • Focalizare manuală;
  • Macro 1 cm;
  • Viteză obturator: 15 – 1/2500 sec.
  • Viteză de fotografiere în rafală: 0.9 fps;
  • Setări manuale, semi-auto, auto;
  • Ecran fix de 3 inch, 230.000 de pixeli;
  • Stocare pe carduri SD/SDHC/SDXC;
  • Dimensiuni: 113 x 73 x 46 mm, 306 grame.

Canon SX150 IS

Performanţe

Ca orice aparat compact mainstream, Canon SX150 IS produce fotografii decente la valori ISO de până la ISO 400. La ISO 800 zgomotul este foarte pronunţat şi deranjant, iar la ISO 1600 detaliile sunt compromise aproape în totalitate.

În practică, Canon SX150 IS va mulţumi utilizatorii fără mari pretenţii, pe cei care fotografiază ocazional şi nu stau să analizeze imaginea la nivel de pixel. Iar acest segment de consumatori este şi cel vizat de Canon cu acest aparat.

Dacă ne apucăm să studiem fotografiile în detaliu, observăm aberaţii cromatice (purple fringing) care însă nu vor fi vizibile atunci când printăm la mărimi mici şi medii, de 9 x 13, 10 x 15 sau 13 x 18 cm.

Înregistrările video, deşi au rezoluţie HD, nu încântă prin prisma detaliilor oferite (descarcă video filmat cu Canon SX150 IS).

Canon SX150 IS – test ISO

Plusuri şi minusuri

[+] Control rapid şi facil mulţumită amplasării excelente a butoanelor şi a wheel pad-ului;

[+] Setări manuale pentru ISO, diafragmă, timp de expunere, balans de alb;

[+] Stabilizator optic de imagine;

[-] Corp destul de voluminos dacă ne raportăm la facilităţile oferite;

[-] Imaginile nu ne încântă, au aberaţii cromatice şi un zgomot destul de pronunţat.

Concluzie

Canon PowerShot SX150 IS, cu al său cost de aproximativ 900 de lei, are un raport preţ / performanţe discutabil . Calitatea imaginilor este medie dacă folosiţi setările automate ale camerei şi peste medie în cazul în care folosiţi corespunzător modurile semi-automate şi manuale. Implementarea unui senzor cu iluminare BSI şi a unui ecran rabatabil (eventual şi tactil) ne-ar fi determinat să o recomandăm ca un best-buy. Aşa cum se prezintă, este doar o chestiune „de gustibus”.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News