Cu Nikon D60 îţi iei gândul de la compacte

29.05.2008
Cu Nikon D60 îţi iei gândul de la compacte
Pe teren cu D60

După câteva zile de lucru, aşa cum am mai spus-o şi la începutul articolului, Nikon D60 este un aparat de concediu: mic şi uşor, atât în greutate cât şi în exploatare.

Comparat cu aparatele foto compacte şi prosumer, D60 este rapid, nu însă şi faţă de alte DSLR-uri. În principal datorită obiectivului kit, despre al cărui timp de focus nu putem spune că este redus. Iar dacă se foloseşte un card SD lent, situaţia se complică, orientaţi-vă astfel către un Lexar 133x, sau ceva asemănător. Altfel riscaţi ca după cinci cadre în rafală cele 3 fps-uri să fie reduse la doar unul singur. Am spus-o în prelabil şi îmi menţin afirmaţia că îmi place funcţia D-Light, cu toate că aceasta se traduce printr-un timp dublu de aşteptare pentru ca imaginea proaspăt captată să apară pe ecranul aparatului. Aşadar, dacă nu vreţi să pierdeţi instantanee valoroase, opriţi D-Light şi asiguraţi-vă că memoria folosită este una de calitate.

Am tot spus că nu îl recomand profesioniştilor şi ma simt nevoit să vin cu argumente. Aşadar:
1. Nikon nu oferă grip pentru D60.
2. Lui D60 nu îi poţi pune declanşator extern şi deci nu suportă modul de expunere continua BULB.
3. D60 nu are funcţii de braketing, adică obţinerea a trei imagini în rafală la expuneri diferite.

Problema grip-ului are rezolvare pe jumătate. Şi anume cumpărarea unuia neoficial de pe Ebay, dar a cărui funcţie este doar aceea de a purta doi acumulatori, nefiind dotat şi cu butoane suplimentare de control.

Concluzie

Să îmi ascund slăbiciunea faţă de Canon ar fi incorect, la fel de incorect daca aş spune că D60 nu mi-a placut. Din contră, îl recomand tuturor celor care doresc calitate, sau mai bine spus, tuturor celor care doresc fotografii. Căci acele imagini scoase de telefoanele de 2, 3, 5 MP etc. numai fotografii nu se pot numi, iar Hi5-ul este plin de ele. În ceea ce priveşte meniul, lucrurile sunt simple. M-am obişnuit rapid (user-friendly), chiar şi pentru un canon-ar, lucru care nu îl pot spune despre produsele celorlalte companii din sfera DSLR (nu dau nume).

Viziunea Nikon asupra gamei entry-level DSLR este puţin diferită decât a celor de la Canon. Practic au luat in serios termenul care defineşte categoria “entry-level”, adică utilizatorul neexperimentat. Nikon oferă un echipament cu calitate şi funcţii DSLR însă fără bătaia de cap corespunzătoare. În schimb, dacă doriţi ca fotografierea să o transformaţi într-o meserie, alte modele sunt recomandate, precum: deja celebru D80 sau, dacă buzunarele vă permit, chiar noile D300 şi D3.

Plusuri
[+] Stabilizare de imagine
[+] Active Dynamic Lighting
[+] ISO 3200
[+] Dimensiuni mici
[+] Funcţii bine implementate (nu sunt doar marketing)
[+] Curăţarea automată de praf a senzorului

Minusuri
[-] Fără livepreview
[-] Obiectivul din kit este cam lent
[-] Nu suportă grip – cel putin oficial
[-] Nu suportă declanşator
[-] Fără motor intern de focus

Urmărește Go4IT.ro pe Google News