Panasonic LUMIX GH5, primul DSLM cu filmare 4K 60p/50p şi captură 6K PHOTO

19.09.2016
Panasonic LUMIX GH5, primul DSLM cu filmare 4K 60p/50p şi captură 6K PHOTO

Panasonic LUMIX GH5 este prima cameră din lume Mirrorless (DSLM) care poate filma la rezoluţia 4K 60p/50p şi reda fidel imagini video 4K 4:2:2 pe 10 biţi. Aparat foto din gama premium, LUMIX GH5 este adresată fotografilor şi realizatorilor de filme profesionişti, precum şi realizatorilor semiprofesionişti de fotografii /materiale video. 

Programat să intre pe piaţă în prima jumătate a anului 2017, LUMIX GH5 este prevăzut cu noua funcţie „6K PHOTO” dezvoltată de Panasonic – extragerea de imagini statice, de aproximativ 18 MP dintr-o imagine video cu definiţie extrem de înaltă şi cu o rezoluţie de aproximativ 9 ori mai ridicată decât Full HD. În plus, o fotografie 4K echivalentă cu aproximativ 8 MP poate fi extrasă dintr-o înregistrare video la 60 fps.

De asemenea, Panasonic anunţă o nouă gamă de obiective LEICA DG VARIO-ELMARIT F2.8-4.0. Având performanţe optice înalte şi o dimensiune compactă, seria de obiective LEICA DG VARIO-ELMARIT F2.8-4.0 va include trei noi obiective: unul cu zoom standard de 12-60 mm, un superangular de 8-18 mm şi un teleobiectiv de 50-200 mm. 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult